Veterani amăgiţi cu pungi de pomană

Revoluţia morală încă nu a început în România. O revoluţie care să interzică umilinţa socială, care să-i condamne aspru pe aceia care transformă problemele sociale în spectacole politico-guvernamentale date cu ocazia sărbătorilor.

În Săptămâna Patimilor, de la Prefectura Sibiu s-a dat umilinţă. De la patru firme private, câteva alimente, ca o plată pentru buna colaborare cu instituţia prefectului care, cu câteva zeci de lei, a arătat că Guvernul se preocupă de bătrâni.

PATRU ANI LA RUŞI, 250 DE LEI PENSIE
Nicolae Mutu are 90 de ani. Este din satul Topârcea, de lângă Ocna Sibiului. Cu mâinile bătute de muncă şi vreme, priveşte cu ochii mereu în lacrimi şi cu atenţie buzele celor din faţa lui. Urechile nu-l mai ajută, însă minte îi este încă ageră. "Pe 11 mai fac 90 de ani. Am fost pe front în Rusia, da' de mult.

Acum, ca bătrânii, mergem mai încet. Şi mai bine şi mai rău, ce să fac... că vremurile care le trăim îs grele, dar nu mai grele ca ălea de la războiu. Câtă foame am făcut io acolo, apoi nu-i de zis. Că băgai mâna sub foale de slabi ce eram... Era tare greu, da uite, am scăpat. Bine că ne dă câte ceva"... Nicolae Mutu a fost patru ani pe front. A fost şi prizonier. Cu o pensie de 250 de lei, Nicolae Mutu este din nou prizonier, dar al sărăciei.

"Nu mai fac nimic, ce să fac cu banii ăştia?! Că nu-mi ajung de medicamente. Da, ce să fac? Îs puţini, că am auzit că e sărăcie în ţară"...

DE FAMILIE, OSTAŞ AL PATRIEI
Cu soţul rănit grav pe front, Maria Bălăşoiu a rămas convinsă toată viaţa că ţara merită orice sacrificiu. De asta şi-a făcut feciorul tot militar, ofiţer de carieră. La 90 de ani împliniţi, femeia a ajuns să îşi îngroape şi băiatul în urmă cu o săptămână. "Aşa am trăit toată viaţa, dintr-o suferinţă în alta. De când a venit omul meu din Crimea, grav rănit, am tras mereu, apoi a trebuit să-i amputeze piciorul că nu se mai putea face bine. Da' am gândit că trebuie să ne slujim ţara.

Eu am muncit la un patron în război, apoi am lucrat la fabricile din Sibiu, da' am zis să ne facem feciorul tot militar. A ajuns mare şi s-a pensionat colonel... dar a murit. Acum sunt singură, singură..." Cu mâinile tremurând, Maria Bălăşoiu se depărtează pe holurile mari ale Cercului Militar Sibiu, căutând drumul spre ieşire, apoi spre casa unde o să aştepte poştaşul să vină cu pensia. Aproape 500 de lei pentru o viaţă de muncă şi suferinţă.

O MÂNĂ DE OAMENI, TĂCUŢI
Strigaţi pe nume de pe o listă întocmită de Asociaţia "Traian Moşoiu" din Sibiu, veteranii de război şi urmaşii acestora se ridică unul câte unul de pe scaune şi cu greutate îşi primesc porţia de fericire, de Paşti. Cu legitimaţia de veteran în mână, primesc onorul şi dreptul la umilinţă. Câteva zeci de pungi cu produse în valoare de câteva zeci de lei au fost puse în mâinile care acum nu mai sunt de folos decât la spectacolul umilinţei.

Iar umilinţa asta trebuie să fie publică, pentru că altfel nu avem de unde să ştim că "ne preţuim înaintaşii", "ne respectăm veteranii şi eroii"! Cu pomană politică de la privaţi via reprezentanţi de Guvern în teritoriu.