x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Viceprimarul Capitalei susține că a primit ameninţări! Voi forma o plângere penală

Viceprimarul Capitalei susține că a primit ameninţări! Voi forma o plângere penală

01 Feb 2019   •   14:51
Viceprimarul Capitalei susține că a primit ameninţări! Voi forma o plângere penală

Viceprimarul Capitalei Aurel Bădulescu a declarat vineri că a formulat o plângere penală după ce a primit ameninţări, însă nu a precizat din partea cui au venit acestea.

"Este un moment de disperare al dumnealor pentru a-mi închide gura. Am fost ameninţat punctual că mâna lor este lungă, inclusiv în presă, iar ceea ce urmează să mi se întâmple va ţine inclusiv de tăvălirea imaginii publice. La momentul la care am primit acele ameninţări am înţeles să şi formulez o plângere penală, plângere cu care am învestit instituţiile statului. În ce au constat ameninţările? În folosirea presei în a mă decredibiliza, astfel încât ceea ce spun eu să aibă o putere şi o greutate mai mică în faţa lucrurilor pe care dumnealor le-au făcut", a susţinut Bădulescu.

Întrebat dacă îşi va da demisia din funcţia de viceprimar al Capitalei sau din PSD, Bădulescu a spus că este "un joc politic în care Gabriela Firea este principala miză".

"Este un joc politic în care Gabriela Firea este principala miză. Dacă va trebui să mă sacrific sau să securizez poziţia Gabrielei Firea, o voi face, dar întotdeauna am să subliniez faptul că este împotriva a ceea ce îşi doreşte un om liber, într-o ţară, este chestiune impusă de un grup pe care eu nu vreau să îl numesc altfel, pentru că de aceea îi spun miliţie spirituală cu doza de ironie dar şi cu consistenţa unei astfel de grupări la care vrea să ajungă: slăbirea primarului general din cauza modului în care este percepţia publică la acest nivel", a spus Bădulescu, prezent la o dezbatere. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Aurel Bădulescu