x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Victor Babiuc, condamnat alături de Gigi Becali în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, va putea părăsi închisoarea!

Victor Babiuc, condamnat alături de Gigi Becali în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, va putea părăsi închisoarea!

12 Iul 2013   •   10:28
Victor Babiuc, condamnat alături de Gigi Becali în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, va putea părăsi închisoarea!

Fostul ministru al Apărării va trece la un regim de detenţie deschis. Victor Babiuc, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul transferului de terenuri în care a fost condamnat şi George Becali, va putea ieşi din închisoare 8 ore pe zi, va putea munci şi se va putea plimba fără însoţitor. Cereri pentru regim deschis au fost depuse şi de Gigi Becali şi Dumitru Cioflină, însă acestea au fost respinse de judecători.

Victor Babiuc a fost condamnat la doi ani închisoare în dosarul schimbului de terenuri dintre George Becali şi MApN, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

DNA susţine că, în perioada 1996 - 1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 ha teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de aproximativ 900.000 de dolari.

Potrivit DNA, Dumitru Cioflină şi Victor Babiuc, uzând de prerogativele funcţiilor de conducere pe care le deţineau în cadrul MApN, au aprobat schimburile de terenuri dintre Armată şi George Becali cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează proprietatea publică şi circulaţia juridică a terenurilor, în defavoarea statului.

"Cei doi inculpaţi au făcut demersuri pentru grăbirea finalizării schimbului, în condiţiile în care instituţii ale statului şi funcţionari din cadrul MApN implicaţi atrăgeau atenţia cu privire la diferenţa de valoare dintre terenurile ce fac obiectul schimbului şi lipsa utilităţii terenului de la Ştefăneştii de Jos pentru minister. Pentru a da o aparenţă de legitimitate acestor schimburi, cei doi inculpaţi au inclus în Planul de apărare a ţării pentru perioada 1997-2000 construirea unui punct de comandă nou la Ştefăneştii de Jos", susţin procurorii anticorupţie.





×