x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Victor Ponta: Băsescu a fost ţinut la curent tot timpul cu situaţia lui Năstase

Victor Ponta: Băsescu a fost ţinut la curent tot timpul cu situaţia lui Năstase

22 Iun 2012   •   06:14
Victor Ponta: Băsescu a fost ţinut la curent tot timpul cu situaţia lui Năstase

Premierul Victor Ponta a declarat joi seara, la Romania TV, ca atat el, cat si presedintele Traian Basescu au fost informati in permanenta cu privire la starea lui Adrian Nastase, dupa ce acesta a incercat sa se sinucida.

"Si eu, si presedintele Traian Basescu am fost tinuti la curent tot timpul de ministrul de Interne cu privire la ceea ce se intampla. Era normal sa fim amandoi informati. Dincolo de lucrurile care ne despart, nu era un eveniment obisnuit si eu le cer ministrilor mei atunci cand sunt lucruri importante sa-l informeze si pe presedinte", a declarat Ponta.

Premierul a precizat ca politistii care au mers acasa la Adrian Nastase au fost preveniti cu privire la faptul ca acesta se afla intr-o stare de depresie, fapt constatat chiar de ministrul de Interne Ioan Rus in timpul unei convorbiri telefonice cu fostul lider al PSD. "Tocmai de aceea acel politist nu l-a lasat singur pe Adrian Nastase", a explicat Ponta.

"Confirm suta la suta cele declarate de catre ministrul Rus referitor la ce s-a intamplat azi noapte in casa din Zambaccian, ca acel politist chiar i-a salvat viata lui Adrian Nastase, care chiar a incercat sa se sinucida, si ca faptul ca medicii erau acolo a fost de fapt un moment de gandire inteleapta dupa ce s-a speriat Ioan Rus dupa ce a vorbit cu Adrian Nastase", a mai spus premierul.

"Inainte sa vorbeasca cu Adrian Nastase, m-a sunat domnul Rus si ne-am sfatuit. Nu e o situatie obisnuita si am vorbit amandoi ce sa facem, cum sa facem. Eu cred ca deciziile pe care le-a luat ministrul de Interne au salvat viata unui om, nu conteaza cum il cheama pe acel om. Ambulanta a ajuns odata cu politistii acolo, pentru ca Ioan Rus mi-a povestit ce a vorbit cu Adrian Nastase la telefon si mi-a zis 'cred ca e in stare sa faca o nebunie, o prostie, eu zic sa trimit si ambulanta impreuna cu politia'", a adaugat Victor Ponta.

Referitor la afirmatia facuta miercuri seara, la Spitalul Floreasca, cu privire la Traian Basescu, Ponta a spus ca nu a fost o declaratie calculata: "Nu sunt atat de bun politician ca sa fiu capabil azi noapte la ora 12, in timp ce eram, sincer, foarte afectat de ceea ce se intamplase, si in timp ce m-am dus la spital actionand ca un om, nu ca prim ministru, ca sa vad daca mai traieste sau nu Adrian Nastae, daca e salvat sau nu-i salvat, nici n-am premeditat, dar am incercat sa fiu foarte atent cu ceea ce spun, dar am reactionat ca un om cu sentimente, cu emotii. Ma supraestimeaza cine crede ca am facut un plan si ca m-am dus pana la spital cu un plan. Stau la 500 de metri de spital si m-am imbracat si m-am dus sa vad daca mai traieste. Nu regret ca am fost acolo, sunt capabil sa fiu si om, nu doar om politic".


×