Premierul Victor Ponta preia interimar conducerea Ministerului Sănătăţii, după ce Vasile Cepoi şi-a dat demisia. Subsecretarul de stat Raed Arafat urmează să se ocupe de atribuţiile administrative ale instuţiei.
Ponta a declarat, aseară, că Raed Arafat nu își dorește să fie ministru şi a precizat că va asigura interimatul la Sănătate până la alegerile din 9 decembrie.
"Mi-a zis că până pe 9 decembrie este de acord să ocupe această funcţie. Va fi până pe 9 decembrie, după care în noul guvern voi propune un alt ministru", a spus Ponta, aseară, la Antena 3.
Săptămâna trecută, Cepoi a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în calitate de fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa indiciilor referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie de către Vasile Cepoi, în perioada în care a fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.