"Cred că ne despărţim de cele mai importante personalităţi care marchează această epocă. Dincolo de calitatea extraordinară a poetului şi scriitorului Adrian Păunescu, personalitatea sa înseamnă şi parte a conştiinţei naţionale, înseamnă şi apărarea şi vegherea calităţii culturii neamului românesc", a declarat Socaciu.
El a menţionat, totodată, că, pe plan personal, este pus în faţa unei pierderi imense, întrucât Adrian Păunescu a însemnat pentru el enorm, ca artist, dar şi ca om. "Am fost unul dintre apropiaţii lui şi îmi este părinte şi tată spiritual. Sunt unul dintre acei norocoşi care a avut privilegiul să-i fie colaborator şi prieten apropiat, lucrând împreună la eternizarea unor excepţionale poezii", a mai spus Socaciu.
"România pierde în această dimineaţă omul care şi-a pus amprenta pe o epocă. Fenomenul Flacăra a rămas în conştiinţa neamului ca o mişcare culturală naţională. Generaţia care a crescut cu Cenaclul Flacăra a făcut Revoluţia română. Ne despărţim de un titan al culturii române, care cu siguranţă va rămâne ca atare în istorie", a conchis Victor Socaciu.
Citește pe Antena3.ro