Un incendiu s-a produs sâmbătă la Şcoala 77 din Capitală, un bărbat ce prezenta expunere la fum fiind transportat la spital, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
Potrivit ISUBIF, incendiul s-a manifestat în cancelaria şcolii, pe aproximativ 30 mp.
"La ajungerea echipajelor de intervenţie, 20 de persoane se autoevacuaseră, echipajele medicale acordând primul-ajutor şi transport la spital unui bărbat ce prezenta expunere la fum", precizează sursa citată.
Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară, patru ambulanţe SMURD, un echipaj medical de terapie intensivă mobilă, o autospecială pentru descarcerare şi salvatorii din cadrul Detaşamentului Special de Salvatori.
Incendiul s-a produs în jurul orei 11,00 şi a fost lichidat după aproximativ 30 de minute.
Știrea inițială
Incendiu la școala cu numărul 77 din București, astăzi, în timp ce mai mulți copii se aflau la cursuri. Pompierii au intervenit de urgență și au rupt gratiile de la geamuri pentru a stinge flăcările. Focul a izbucnit în jurul orei 11.00, într-o clasă a școlii situate pe Șoseaua Pantelimon din București.
Un paznic al școlii a fost cel care a observat fumul gros care ieșa dintr-una din clase și a sunat la numărul unic de urgență 112.
Între timp, bărbatul a reușit să îi evacueze pe toți copiii aflați în interiorul școlii, însă s-a intoxicat cu fum și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
El a fost transportat la spital pentru a primi îngrjiri de specialiate.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență București au intervenit cu mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și cu o autospecială de lucru la înălțime.
Din fericire, niciun copil nu a fost rănit sau intoxicat, însă o bună parte din clădirea în care a avut loc incendiul a fost distrusă.
Pompierii și polițiștii urmează să afle, în urma unei anchete, cauza izbunicirii incendiului.
OBSERVATOR TV