x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ioana Mihăilă: Accesul taţilor permis în spitale la naşterea copilului

Ioana Mihăilă: Accesul taţilor permis în spitale la naşterea copilului

27 Mai 2021   •   20:07
Ioana Mihăilă: Accesul taţilor permis în spitale la naşterea copilului
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi că, potrivit unei informări a Institutului Naţional de Sănătate Publică, ar fi posibil accesul taţilor în spitale, la naşteri, dar numai cu respectarea anumitor condiţii sanitare.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că, pe parcurs, în funcţie de modul în care se vor adapta spitalele fluxului de pacienţi, va fi permis şi accesul altor aparţinători.

"Dar acum, în acest moment, accesul aparţinătorilor înseamnă un efort suplimentar de verificare, de echipare a aparţinătorilor, efort care vine tot pe umerii personalului medical care a fost deja destul de greu încercat în ultimul an şi jumătate", a subliniat Ioana Mihăilă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ioana mihaila