x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO Iohannis despre creşterea preţurilor la energie: Soluţiile trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate

VIDEO Iohannis despre creşterea preţurilor la energie: Soluţiile trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate

07 Oct 2021   •   12:55
VIDEO Iohannis despre creşterea preţurilor la energie: Soluţiile trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referindu-se la creşterea preţurilor la energie, că soluţiile aflate în acest moment pe masa deciziilor trebuie să fie corect fundamentate şi echilibrate.
 

"Din păcate, în această perioadă ne confruntăm, alături de celelalte state ale Uniunii Europene, cu o creștere accelerată a prețurilor energiei.", a spus Klaus Iohannis, înainte de a anunța că va solicita la nivelul Consiliului European "o intervenție pentru adoptarea de măsuri active."

Președintele României a declarat apoi că "de altfel, această problemă urmează să fie discutată la nivelul Consiliului European la care voi participa la sfârșitul acestei luni."

"Vă spun de pe acum că voi solicita o intervenție coordonată, convergentă, la nivelul Uniunii pentru adoptarea de măsuri active întrucât scumpirea energiei va fi resimțită de toate economiile europene cu implicații profunde pentru nivelul de trai al cetățenilor noștri.", a anunțat președintele Iohannis. 

"O astfel de problemă comună nu poate fi gestionată bine decât prin soluții comune. În contextul acestei crize, pentru România este foarte importantă Legea consumatorului vulnerabil pe care am promulgat-o recent, o lege care oferă un mecanism stabil, predictibil, de protecție a segmentelor de consumatori expuse la fenomenul de sărăcie energetică.

Totodată, Ordonanța de Urgență privind compensarea facturilor clienților casnici este binevenită pentru a oferi românilor un orizont de liniște și siguranță pentru sezonul rece. Sunt însă necesare, în continuare, măsuri eficiente care să protejeze și economia, întreprinderile mici și mijlocii, firmele din industrie și companiile mari a căror competivitate este puternic afectată prin scumpirea produselor energetice. Soluțiile aflate în acest moment pe masa deciziilor trebuie să fie corect fundamentate și echilibrate.", a mai spus Iohannis.

În încheiere, Klaus Iohannis a atras atenția autorităților cu atribuții în domeniu că "sunt în continuare necesare soluții cu caracter durabil, care să abordeze problema creșterii prețurilor pe termen lung pentru a nu genera alte probleme mai serioase sau mai costisitoare."

 

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis