O minoră de 14 ani din Satu Mare a fost violată de un recidivist lăsat în libertate prin hotărâre judecătorească şi doi prieteni ai lui. Fata a ieşit la plimbare cu un prieten găsit pe Facebook.
O fată de 14 ani a fost victima unui recidivist şi a prietenilor lui, fiind violată în noaptea de 11 spre 12 august, în localitatea Vama. Unul dintre violatori era prietenul pe care minora l-a cunoscut pe reţeaua de socializare Facebook. Violul a fost pus la cale de sătmăreanul Cseh Mihăiţă Sebastian, în vârstă de 24 de ani, condamnat pentru tentativă de omor în 2011, la trei ani cu suspendare.
Fapta din 2011 a fost comisă tot împreună cu alţi doi prieteni şi tot el a fost cel care a pus-o la cale, aşa cum reiese din soluţia halucinantă a dosarului 6881/83/2011 la Tribunalul Satu Mare: “Condamnă pe inculpatul Cseh Mihăiţă Sebastian la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei, pe inculpatul Anton Marian, la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar pe inculpatul Mali Imre, la o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat” - este soluţia dată de judecători pentru tentativă de omor, pe 10 octombrie 2011. În cazul violului de pe 12 august 2015, ceilalți doi violatori sunt Petrişor Fanea şi Sarkozi Francisc.
“Atunci când pentru tentativă de omor primeşti pedeapsa cu suspendare, este firesc să gândeşti, infractor fiind, că pentru un viol poţi primi cel mult o amendă sau un avertisment. Modul în care instanţa a apreciat fapta pentru are a fost condamnat la trei ani cu suspendare nu a făcut altceva decât să-l încurajeze, pentru că atunci când se pronunţă o astfel de pedeapsă, înseamnă că cel care beneficiazăeste un om recuperabil. Ceea ce vedem acum demonstrează clar că instanţa s-a înşelat. Instanţa care a respins cercetarea sub control judiciar a considerat că el este un pericol şi trebuie să fie menţinut în arest preventiv, dar ultima instanţă o contrazice pe prima. Faptele ulterioare arată că infractorul nu a înţeles clemenţa, iar clemenţa nejustificată reprezintă o invitaţie la recidivă”, explică, pentru Jurnalul Naţional, Dan Antonescu, specialist criminolog.
"În astfel de situaţii, când se dă o pedeapsă cu suspendare pentru tentativă de omor, sunt suspiciuni de corupţie”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, Dumitru Coarnă, vicepreşedinte al Sindicatului Naţionalal Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC).