x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Viscolul şi ninsoarea lasă 40 de localităţi în beznă

Viscolul şi ninsoarea lasă 40 de localităţi în beznă

16 Dec 2009   •   00:00

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în 40 de localităţi din judeţele Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Prahova, Covasna, Sibiu şi Vâlcea din cauza ninsorii şi a viscolului, arată Electrica.



Compania precizează, într-un comunicat, că au fost avariate şi se află în curs de remediere instalaţii electrice din zona de responsabilitate a filialelor Electrica Muntenia Nord şi Transilvania Sud. Din cauza defecţiunilor şi întreruperilor provocate de ninsori şi viscol, la ora 14.00, la Filiala Electrica Muntenia Nord erau înregistrate 37 de localităţi fără curent electric.

În judeţul Brăila au rămas fără curent electric 26 de localităţi, în judeţul Buzău - şapte localităţi, în Prahova - trei şi în Dâmboviţa - o localitate. De asemenea, în zona Filialei Transilvania Sud erau semnalate două localităţi fără electricitate, în judeţele Covasna şi Sibiu. "Electrica SA a mobilizat pentru intervenţie 57 de echipe, specialiştii lucrând la repunerea sub tensiune a 324 de posturi de transformare şi a 31 linii electrice aeriene, indispensabile pentru alimentarea corespunzătoare cu energie electrică a localităţilor afectate de ninsori", se mai arată în comunicatul citat.

×
Subiecte în articol: observator