x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Concluzii dramatice după accidentul de la 2 Mai. Vlad Pascu avea 102 km/oră când i-a omorât pe Roberta și Sebi

Concluzii dramatice după accidentul de la 2 Mai. Vlad Pascu avea 102 km/oră când i-a omorât pe Roberta și Sebi

de Alice Petrescu    |    06 Oct 2023   •   12:30
Concluzii dramatice după accidentul de la 2 Mai. Vlad Pascu avea 102 km/oră când i-a omorât pe Roberta și Sebi
Sursa foto: Antena 3 CNN

Expertiza în cazul accidentului de la 2 Mai arată că mașină condusă de Vlad Pascu rula cu o viteză de peste 102km/oră la momentul impactului cu victimele, a anunțat avocatul Adrian Cuculis.

Avocatul familiilor victimelor de la 2 Mai, Adrian Cuculis, spune că ”se contureaza si mai mult ipoteza initiala asupra faptului ca Pascu a plecat de la fata locului avand perceptia ca daca nu are nicio masina in spate care sa fi vazut accidentul, ar putea sa scape. Reiese treaba aceasta si din faptul ca a oprit doar cateva secunde apoi si-a continuat deplasarea.
Cu atat mai mult este necesara schimbarea incadrarii faptei din ucidere din culpa in omor. În plus,  expertiza mai arată ca Pascu facea slalom pe drum si rula in afara partii carosabile”, a mai spus Cuculis.

Reamintim că, la data de 19 august, Vlad Pascu s-a urcat drogat la volan și a produs cumplitul accident care a șocat o țară întreagă. El a intrat cu mașina într-un grup de tineri, iar doi dintre aceștia au murit. Între timp, Vlad Pascu a fost reținut și audiat, iar în prezent se află după gratii, fiind acuzat de mai multe infracțiuni. Printre acestea se numără: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența substanțelor interzise, dar și părăsirea locului accidentului fără a anunța organele de poliție.

În plus, pe lângă aceste acuzații, Vlad Pascu este cercetat și pentru posesie de droguri de risc în vederea consumului personal, trafic de droguri de mare risc și pentru punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilegal de substanțe interzise.

×
Subiecte în articol: cuculis expertiza 2 mai pascu