x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vladimir Beliș, despre controversele în cazul Alexandrei și al Luizei: „Este un obsedat sexual, dar sunt prea multe lucruri care nu se leagă”

Vladimir Beliș, despre controversele în cazul Alexandrei și al Luizei: „Este un obsedat sexual, dar sunt prea multe lucruri care nu se leagă”

04 Aug 2019   •   22:04
Vladimir Beliș, despre controversele în cazul Alexandrei și al Luizei: „Este un obsedat sexual, dar sunt prea multe lucruri care nu se leagă”
Sursa foto: Captura Antena 1

Controversele în cazul Alexandrei și al Luizei sunt uriașe.

DIICOT a anunţat oficial că probele preluate din curtea lui Gheorghe Dincă conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu, adolescenta de 15 ani dispărută în 24 iulie, precizând că în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al fetei, „concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei”. 

Vladimir Beliș, fost șef INML, a declarat pentru Antena 3 că are siguranța că rezultatele de la IML sunt corecte.

„Ceea ce am făcut acolo (la IML - n.red.) și ceea ce se face acolo este fără greșeală”, susține specialistul.

Familia Alexandrei se îndoiește însă de rezultatul oferit de medicii legiști.

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, fata răpită şi ucisă la Caracal de Gheorghe Dincă, afirmă, după ce autorităţile au transmis familiei că cenuşa găsită într-un butoi în curtea ucigaşului conţine ADN-ul fetei, că împreună cu familia va face o expertiză internaţională.

Profesorul Vladimir Beliș: „Ceea ce s-a făcut (expertiza INML- n.red.) poate fi controlat de oricine și se va ajunge la același rezultat”

„Personalul care mânuiește acest echipament este la nivel suprem de pregătire. Nu e suficient să ai aparatură. Ceea ce s-a făcut poate fi controlat de oricine și se va ajunge la același rezultat. Asta e părerea mea”, a spus Vladimir Beliș.

Potrivit profesorului, trupul Alexandrei Măceșanu putea fi transformat în cenușă dacă era ținut mai multe ore sub foc. 

Vladimir Beliș spune că trebuie recurs la metode specifice pentru a-l face pe Gheorghe Dincă să vorbească.

„Câteodată îi faci să spună și ce nu au făcut. Și cu asta am spus tot”, a spus fostul șef INML.

Vladimir Beliș: „Eu nu cred că este un lup singuratic”

„Nu cred această teorie. Nu văd de ce ar putea să facă răpire și apoi crima. Putea să găsească altă metodă de a face un rău, nu neapărat uciderea. Este un obsedat sexual, dar sunt prea multe lucruri care nu se leagă”, a spus Beliș.

Vladimir Beliș, fost șef al INML, afirmă că Gheorghe Dincă este un psihopat cu o obsesie predominant sexuală și o lipsă totală de umanism.

Beliș este de părere că Dincă ar putea avea mai multe victime!

Potrivit profesorului, un astfel de om își poate începe activitatea încă de foarte tânăr.

×
Subiecte în articol: Vladimir Beliș