x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele PCM anunţă miting în primele luni ale lui 2013. “Vom ieşi în stradă pentru autonomia Ţinutului Secuiesc”!

Preşedintele PCM anunţă miting în primele luni ale lui 2013. “Vom ieşi în stradă pentru autonomia Ţinutului Secuiesc”!

de Istvan Deak    |    19 Dec 2012   •   19:11
Preşedintele PCM anunţă miting în primele luni ale lui 2013. “Vom ieşi în stradă pentru autonomia Ţinutului Secuiesc”!

După mitingurile organizate de PPMT (24 noiembrie) şi UDMR (9 septembrie şi 8 noiembrie) a venit rândul Partidului Civic Maghiar (PCM) să lanseze iniţiativa unui miting pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. “În primele luni ale anului 2013, PCM va organiza un miting de amploare pentru autonomia Ţinutului Secuiesc. Trebuie organizat un miting prin care toate partidele şi organizaţiile politice maghiare să transmită un mesaj clar Guvernului de la Bucureşti că reorganizarea teritorială a ţării este posibilă doar prin respectarea şi păstrarea unicităţii regiunii Ţinutului Secuiesc. Mişcarea ar trebui organizată sub patronajul Consiliului Naţional Secuiesc cel târziu până în luna martie”, a declarat preşedintele PCM, Biro Zsolt, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc miercuri la Târgu-Mureş,informează postul de televiziune ungar ATV.

Un pic despre alegeri

Liderul PCM a catalogat ca fiind “nefericită” candidatura PPMT la alegerile parlamentare din 9 decembrie, menţionând că formaţiunea lui Toro Tibor a creat un deserviciu în lupta pentru autonomie, deoarece, în timp ce Consiliul Naţional Secuiesc a adunat neoficial 220.000 de semnături pentru autonomie, PPMT a strâns la alegeri doar 30.000 de voturi. Biro a făcut apel la o colaborare în rândul partidelor politice maghiare: ”Doar împreună putem avea succes în lupta pentru autonomie. Noi credem că nici un partid nu poate să îşi rezerve acest drept ca singurul luptător pentru autonomie. Toate partidele şi organizaţiile maghiare trebuie să ia atitudine fermă în această privinţă.” El a adăugat că este misiunea Consiliului Naţional Secuiesc să convoace la începutul lui 2013 marea adunare a liderilor din Ţinutul Secuiesc, indiferent de culoarea lor politică. “Noi am spus şi la vremea respectivă că după data alegerilor trebuie să facem mitinguri şi adunări în care să dăm glas acestor aspiraţii. După alcătuirea noului Guvern trebuie să exprimăm această opţiune a noastră în privinţa autonomiei Ţinutului Secuiesc", a încheiat Biro.

×