x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vor cadea capete de politisti

Vor cadea capete de politisti

de Gabi Golea    |    07 Ian 2006   •   00:00
Vor cadea capete de politisti

Ieri a fost finalizata ancheta la IJP Iasi, iar rezultatele vor fi facute publice de ministrul de Interne, Vasile Blaga, cel care va dispune si sanctiunile. Pana la ora inchiderii editiei, nu au fost date publicitatii numele vinovatilor, insa unele surse sustin ca sanctiunile vor merge pana la nivelul adjunctilor de la IJP Iasi, adica pana la Dumitru Tarcan, cel care a condus investigatiile in cazul Larisa Chelaru.

Ieri a fost finalizata ancheta interna la IJP Iasi, iar rezultatele vor fi facute publice de ministrul de Interne, Vasile Blaga. Pana la ora inchiderii editiei, nu se cunosteau inca numele celor vinovati si nici ce sanctiuni vor primi acestia. Ieri insa, dupa plecarea politistilor de la Bucuresti, cei anchetati s-au grabit sa-si faca "mea culpa".

Politistii ieseni anchetati de colegii lor de la Bucuresti si-au cerut ieri scuze familiei indoliate. Seful IJP, comisar-sef Gheorghi Plai, l-a chemat pe Constantin Chelaru la Iasi pentru a se justifica in privinta greselilor facute de politisti, sustine tatal Larisei, care adauga: "Mi-a spus ca imi da dreptate si s-a scuzat, intr-un fel, spunand ca a fost mintit de o parte dintre subordonati".

POSIBILI VINOVATI. Surse din interiorul IJP Iasi sustin ca la data disparitiei Larisei, Gheorghi Plai era plecat din localitate, iar adjunctul sau, Dumitru Tarcan, cel desemnat sa conduca ancheta, desi nu avea nici un fel de experienta in astfel de cazuri, nu si-a facut nici un plan. Primea indicatii prin telefon de la superiorul sau, pe care apoi le urma sau nu. De altfel, se pare ca Tarcan este si cel care va primi sanctiunea cea mai mare. Aceleasi surse sustin ca el a incercat, in timpul anchetei facute de IGP, sa-si dea demisia de onoare, insa Plai i-a refuzat-o, cu argumentul "exista o ancheta in derulare, vedem dupa daca exista vreo vina". Numele lui Tarcan se afla pe lista anchetatorilor.

Comisarul Dumitru Opinca este un alt politist pe care parintii Larisei Chelaru il acuza de amatorism in cazul fetitei lor. Numai ca el, spun colegii din IJP Iasi, a participat la investigatii tarziu, la trei saptamani dupa disparitia Larisei. Dumitru Opinca este unul dintre cei mai buni judiciaristi din IJP Iasi si are o experienta in domeniu de 18 ani. El e cel care a luat in calcul, in timpul anchetei, posibilitatea ca Robert Ciobanu sa fie vinovat de disparitia fetitei.

"INCREDERE". Subcomisarul Georgel Grumezea, seful Serviciului de Investigatii Criminale din IJP Iasi, a inceput sa se implice in acest caz dupa 11 zile de la disparitia fetei. Si el este un judiciarist de valoare, iar anul trecut a reusit sa rezolve, impreuna cu Dumitru Opinca, "cazul Cub" si sa prinda criminalul unei fete violate si apoi asasinate. "Vina mea in cazul Larisa Chelaru a fost ca am avut prea multa incredere in colegii pe care ii am in serviciu", ne-a declarat el ieri, fara sa cunoasca rezultatele anchetei in care a fost si el audiat. Aceeasi culpa se pare ca o are si comisarul-sef Gheorghi Plai, seful IJP Iasi. Declarat "Politistul Anului" in 2004, Plai este suparat ca numele sau a fost amestecat in toata aceasta poveste. "Nu cunosc rezultatele anchetei, dar stiu ca vor fi comunicate maine (n.r. - azi) domnului Vasile Blaga", ne-a precizat el. Plai a simtit nevoia sa-si ceara scuze, "intr-un fel", spune tatal Larisei Chelaru, de la familia indoliata, pentru modul in care a fost facuta ancheta in cazul disparitiei fiicei lor.

FRUNTEA. Comisarul Dumitru Tarcan (stanga), adjunctul IJP Iasi, si comisarul-sef Gheorghi Plai, seful IJP Iasi, sunt cele mai grele nume din lista politistilor ieseni anchetati de comisia de la Bucuresti

MINISTRUL DISPUNE. Inainte de a pleca din Iasi, echipa de anchetatori de la Bucuresti s-a intalnit cu prefectul judetului, Radu Prisacaru. "S-au gasit vinovatii in felul in care s-a desfasurat ancheta. Comisia de ancheta nu a facut propuneri de sanctiuni, acestea vor fi stabilite de ministrul Blaga." La 31 decembrie 2005, la doua zile dupa ce cadavrul Larisei Chelaru era gasit intr-un tomberon din Lunca Cetatuiei, seful IGP, chestor de politie Dan Valentin Fatuloiu, a trimis la Iasi o comisie formata din ofiteri ai Directiei de Inspectie Interna a IGP. Desi ancheta a fost dispusa de seful IGP, rezultatele ei vor fi facute publice de ministrul de Interne, Vasile Blaga. Echipa de investigatori a fost coordonata de un ofiter de la Grupul De Control al Ministerului Administratiei si Internelor. Ieri, la finalizarea anchetei, ministrul de Interne se afla la Ruse - Bulgaria, urmand sa primeasca informarea oficiala abia astazi, la pranz.

PANA LA DEMITERI. Aflat si el in vizita in Bulgaria, in suita ministrului de Interne, inspectorul general al Politiei Romane, chestorul Dan Fatuloiu, a declarat aseara pentru Jurnalul National: "Controlul in teritoriu s-a terminat. Urmeaza ca raportul sa fie intocmit in maximum doua zile, sa vedem despre ce greseli este vorba, de ce natura si cine le-a comis. Sanctiunile vor fi proportionale cu faptele. Ele pot merge de la avertisment sau mustrare scrisa pana la demiteri. Vom vedea despre ce este vorba si in functie de rezultate voi face propuneri pentru luarea de masuri, dar ceicare decid sunt ministrul si Consiliul de Judecata daca se constata ca este vorba despre vreo abatere". Numele celor care vor fi sanctionati si masurile disciplinare care se vor lua nu pot fi facute publice deocamdata.

CAND A MURIT LARISA CHELARU?
Seful IML Iasi, prof. univ. dr. Vasile Astarastoae, a precizat ieri ca tot timpul cadavrul Larisei a stat in subsolul blocului! Robert Ciobanu, asasinul Larisei, a fost anchetat si el de echipa de la Bucuresti, in legatura cu momentul crimei si locul unde a ascuns cadavrul. "E posibil ca el sa fi fost pastrat inca de la inceput in boxa, pentru ca nu intotdeauna se respecta teoria, litera cartii. Vom trage la final concluziile", a incheiat Astarstoae, precizand ca raportul final de expertiza necrologica urmeaza sa fie finalizat in urmatoarele zile. La boxa in care a fost gasit cadavru mai avea acces, in afara de Robert Ciobanu, si o vecina de pe scara, Nicoleta. Nici ea insa nu stie sa spuna daca si in ce zi a vazut cutia de carton. "Mergeam o data sau la doua zile la subsol pentru lemne si alte alimente. La un moment dat am vazut ca miroase urat, dar am zis ca acolo sunt sobolani si in plus se mai pastreaza si muraturi, varza... Nu am considerat ca e ceva iesit din comun", ne-a spus ea.
Data mortii fetitei, foarte importanta si ea in stabilirea modului in care si-au facut treaba oamenii legii, nu poate fi aflata cu precizie. "Avem un raport preliminar pe care l-am inaintat celor de la IJP Iasi, in care se precizeaza ca fetita a murit in jurul datei de 18 octombrie. Analizand continutul stomacului, am gasit alimentele semidigerate, ceea ce inseamna ca ea a decedat in cel mult 24 de ore dupa ce a mancat ultima oara. Asteptam expertiza intomologica, a viermisorilor de cadavru, ca sa putem preciza mai exact data decesului", ne-a declarat seful IML Iasi. (Cristinel C. Popa)

PROCUROR
Verificarile in acest caz au fost extinse. Astfel, dupa controlul activitatilor efectuate de politistii care au lucrat la acest caz, este randul procurorului criminalist Ioan Buzdugan sa dea socoteala. Procurorul general Ilie Botos a dispus efectuarea unei anchete menite sa aduca la lumina eventualele greseli tactice ale procurorului care a coordonat ancheta. "Un procuror din cadrul Sectiei a II-a a fost desemnat sa verifice modalitatea in care s-a desfasurat investigatia initiala, pentru a vedea daca au fost comise greseli tactice din partea Parchetului, de natura a afecta ancheta", ne-a declarat aseara procurorul general. (Violeta Fotache)
×
Subiecte în articol: observator şeful iasi larisei plai ancheta