x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vremea probabilă - 15 ianuarie 2009

Vremea probabilă - 15 ianuarie 2009

de Dan Dumitrescu    |    15 Ian 2009   •   00:00

Procesul de încălzire s-a făcut simţit în toată ţara, cu deosebire în dealurile subcarpatice, unde în cursul zilei de marţi temperaturile maxime au depăşit 8°C, în urcare spre 11°C la Pătârlagele şi Curtea de Argeş, unde vremea a fost însorită, iar în zonele depresionare vremea a fost rece, cu temperaturi diurne foarte scăzute, care au atins –11°C la Joseni.



Ieri noapte, nebulozitatea s-a accentuat în cea mai mare parte a ţării şi, în prezenţa plafonului noros, temperaturile nocturne nu au mai scăzut atât de mult şi s-au înregistrat –18°C la Miercurea-Ciuc, dar şi valori pozitive pe litoral (4°C la Sulina). Ieri au fost ploi slabe, la început în sud-vest, apoi în extindere în sud şi centru, care au determinat subţierea stratului de zăpadă, inclusiv în zona de munte. În mişcarea sa turbionară, acest nucleu aduce mai întâi aer cald, apoi aer mai rece, astfel că, dacă astăzi vremea va fi caldă, cu cer mai mult acoperit şi cu ploi pe arii restrânse ziua şi în transformare noaptea în regiunile nordice şi centrale, de mâine se va răci treptat. Aria precipitaţiilor se va restrânge spre est, iar ploile vor înceta. Răcirea nocturnă se va accentua în prezenţa cerului variabil şi se va forma ceaţă în zonele joase. (meteorolog Doina Mărăşoiu)

BUCUREŞTI


Centru:        max.: 6°C    min.: 0°C
Periferie:     max.: 5°C    min.: –1°C

Azi (joi):
Vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi temporar noros şi vor mai fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat.

Mâine (vineri):
Vremea se va răci uşor. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii, la început sub formă de ploaie, iar spre seară şi noaptea sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat. Maxima: 4°C; minima: –3°C.

Poimâine (sâmbătă):
Vremea va continua să se răcească. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Maxima: 2°C; minima: –9°C.

LA MUNTE


Azi (joi):

Cerul va fi mai mult noros. În cursul zilei pe spaţii restrânse, în special în Carpaţii Occidentali, va ploua slab. Spre seară, dar mai ales noaptea, aria precipitaţiilor va cuprinde îndeosebi zona Munţilor Apuseni şi cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali, unde treptat ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Mâine (vineri):
Vremea va intra într-un proces de răcire. Vor fi înnorări şi pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, asociate şi cu intensificări ale vântului. Temperatura aerului va fi în scădere, mai ales la valorile minime, vremea devenind geroasă.

Poimâine (sâmbătă):
Vremea va continua să se răcească, devenind geroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi condiţii de ninsori slabe în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste.

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ


Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul barometrului, iar înălţimea coloanei de mercur a acesteia variază în strânsă legătură cu starea vremii. Presiunea atmosferică normală este de aproximativ 760 mm Hg.

Azi (joi):
Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative, menţinându-se la valori în jur de 755-756 mm Hg.

Mâine (vineri):
Presiunea atmosferică va creşte spre sfârşitul intervalului de la valori în jur de 755 mm Hg până la valori de 758 mm Hg.

PROGNOZA ÎN EUROPA


În estul şi centrul Europei, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer destul de degajat mai ales în primele ore ale zilei. Vor fi înnorări şi local vor cădea precipitaţii, predominant sub formă de ploaie în Arhipelagul Britanic, vestul Peninsulei Iberice şi în zonele învecinate bazinului central al Mării Mediterane, mixte în ţările central-estice şi sub formă de ninsoare în cele nord-estice spre sfârşitul intervalului de prognoză.

În celelalte regiuni, înnorările vor fi temporare şi în zonele joase, pe arii restrânse, la orele dimineţii, se va forma ceaţă. Vântul va prezenta intensificări în nord-vestul extrem al Europei, precum şi în regiunile învecinate bazinului Mării Mediterane. În zonele în care va fi vânt, acesta va sufla slab şi moderat şi va accentua senzaţia de frig. Temperatura aerului va scădea în regiunile nordice şi va creşte uşor în cele sud-estice. (meteorolog Doina Mărăşoiu)

×
Subiecte în articol: vremea meteo