Acest sfârşit de săptămână este caracterizat de vreme în general frumoasă în majoritatea regiunilor ţării. Ploaia îşi va face simţită prezenţa în Crişana şi în Maramureş, iar ninsoare nu se va înregistra decât în zonele înalte de munte.
Temperaturile vor fi ridicate pentru această perioadă, maximele de mâine ajungând şi la valori de 16°C. În Bucureşti vom avea aceeaşi vreme caldă, iar precipitaţiile nu ne vor deranja până poimâine, când vor fi condiţii slabe de ploaie. Temperaturile din Capitală nu vor depăşi 10°C – 12°C.
"Nici o dimineaţă fără ceaţă." Acesta a fost şi pare să rămână dictonul vremii, cel putin pentru regiunile sudice şi de răsărit ale ţării noastre. Asta în condiţiile în care în straturile mai înalte ale atmosferei va mai pătrunde aer cald dinspre sudul Europei, iar diferenţele de temperatură sol-altitudine se vor mări şi implicit grosimea stratului de inversiune termică va creşte.Şi ieri, în sudul şi în estul României a fost ceaţă, dar după orele prânzului s-a disipat, iar temperatura a crescut destul de mult. Disiparea ceţii a fost posibilă ca urmare a intensificării vântului dispre vest spre est în partea posterioară a sistemului frontal care în ultimele zile a determinat ploi slabe cantitativ în regiunile vestice, nordice şi centrale. Astăzi şi mâine, în zonele depresionare de câmpie şi de podiş nu va mai fi vânt, sau, cel puţin pentru Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, acesta va fi orientat dispre mare Marea Neagră spre uscat. Regimul termic va rămâne peste cel normal la această dată. Ieri la amiază, în Lunca Dunării şi Dealurile Munteniei, pe litoral şi în Podişul Moldovei erau valori de temperatură de până la 15°C... 17°C. Mai mult de 10°C... 12°C se înregistrau în majoritatea regiunilor, inclusiv în Transilvania, unde în ultima perioadă nu a pătruns prea mult aer rece.
- meteorolog Romica Jurca
BUCUREŞTI
Centru: max.: 11°C min.: 1°C
Periferie: max.: 10°C min.: 0°C
Azi (vineri):
Vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, dar se va semnala ceaţă, îndeosebi la primele ore ale zilei şi din nou noaptea. Vântul va sufla slab.
Mâine (sâmbătă):
Vremea se va menţine caldă. Cerul va fi noros şi mai ales noaptea vor fi condiţii de ploaie. Îndeosebi în prima parte a zilei se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Maxima: 10°C; minima: 4°C.
Poimâine (duminică):
Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Maxima: 12°C; minima: 3°C.
LA MUNTE
Azi (vineri):
Vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi temporar noros, iar în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali pe arii restrânse va ploua slab, iar în zona înaltă mai pot fi lapoviţe şi ninsori.
Mâine (sâmbătă):
Valorile termice vor creşte uşor, caracterizând în continuare o vreme caldă. Ziua cerul va fi variabil, iar seara şi noaptea se va înnora treptat în toate regiunile montane, iar în masivele din sud-vest va ploua local.
Poimâine (duminică):
Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse va ploua. În zona mai înaltă, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va prezenta unele intensificări. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.
PRESIUNEA ATMOSFERICĂ
Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul barometrului, iar înălţimea coloanei de mercur a acesteia variază în strânsă legătură cu starea vremii. Presiunea atmosferică normală este de aproximativ 760 mm Hg.
Azi (vineri):
Presiunea atmosferică va începe să scadă uşor şi treptat de la valori în jur de 749 mm Hg până la valori de 744... 743 mm Hg.
Mâine (sâmbătă):
Presiunea va continua să scadă de la valori în jur de 743 mm Hg până la valori de 738... 737 mm Hg.
PROGNOZA ÎN EUROPA
În Peninsula Balcanică vremea se va menţine în general frumoasă. În restul Europei, cerul va prezenta înnorări şi vor fi precipitaţii pe arii mai extinse în jumatatatea de sud-vest. Acestea vor fi sub formă de ploaie în Franţa şi în Peninsula Italică, ploaie, lapoviţă şi ninsoare în Arhipelagul Britanic, Spania şi Portugalia şi mai ales ninsori în ţările nordice şi de nord-est, mai precis în nordul Suediei şi al Norvegiei, în Finlanda, Republicile Baltice şi în jumatatea de nord a Rusiei. În Polonia, Ucraina, Republica Moldova, Cehia, Slovacia şi Ungaria va mai fi ceaţă la orele dimineţii. Pe arii restrânse aceasta va fi persistentă în cea mai mare parte a zilei, asociată izolat cu burniţe sau cu ploi slabe. Vântul va mai prezenta intensificări în regiunile învecinate Oceanului Atlantic. Temperatura aerului nu va avea variaţii importante. (meteorolog Romica Jurca)
Citește pe Antena3.ro