x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zăpadă de peste o jumătate de metru în Predeal şi Poiana Braşov. IMAGINI LIVE de pe pârtii, pe webcam jurnalul.ro

Zăpadă de peste o jumătate de metru în Predeal şi Poiana Braşov. IMAGINI LIVE de pe pârtii, pe webcam jurnalul.ro

16 Ian 2015   •   15:33
Zăpadă de peste o jumătate de metru în Predeal şi Poiana Braşov. IMAGINI LIVE de pe pârtii, pe webcam jurnalul.ro

Condiţiile de schiat în Predeal şi Poiana Braşov sunt foarte bune, stratul de zăpadă fiind între 40 şi 70 de centimetri.

"Toate pârtiile de pe Domeniul schiabil sunt deschise. Stratul de zăpadă este cuprins între 30-45 de centimetri în partea de jos a pârtiilor şi între 60-70 de centimetri în Masivul Postăvarul. Vremea se anunţă destul de bună în acest week-end, fără ceaţă şi vânt. Toate mijloacele de transport pe cablu sunt funcţionale, iar pârtia Bradul are şi iluminat nocturn până la ora 20.00", a precizat pentru Agerpres, administratorul Domeniului schiabil din staţiunea Poiana Braşov, Dorin Drăgoi.

IMAGINI LIVE DE PE PARTII
 

O urcare simplă cu telecabina costă 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii, iar o urcare şi o coborâre, 35 de lei pentru adulţi şi 17 lei pentru copii. Turiştii care ajung cu maşina în Poiana Braşov au la dispoziţie peste 600 de locuri de parcare pe domeniul public şi alte câteva sute în faţa hotelurilor şi a pensiunilor. Pentru o oră de parcare preţul este de 1,5 lei.

Şi la Predeal se schiază pe toate pârtiile, iar stratul de zăpadă cel mai consistent, de peste 40 de centimentri, se află pe pârtia Clăbucet.

O urcare cu telescaunul pe pârtia Clăbucet costă 18 lei, iar o urcare şi o coborâre, 30 de lei. Cartela de 10 puncte costă 80 de lei. La baza pârtiei Clăbucet sunt peste 300 de locuri de parcare, insuficiente în zilele de week-end. Un loc de parcare la Predeal costă 20 de lei pe zi.

×