x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zeci de creșe moderne vor fi construite cu fonduri PNRR

Zeci de creșe moderne vor fi construite cu fonduri PNRR

31 Iul 2022   •   17:00
Zeci de creșe moderne vor fi construite cu fonduri PNRR

Ministrul Cseke Attila anunță că Ministerul Dezvoltării a finalizat ultimul apel de proiecte PNRR pentru construcția de creșe. Zeci de instituții moderne vor fi construite în România cu fonduri PNRR.

Ministerul Dezvoltării anunță că a finalizat toate apelurile de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Autoritățile administrației publice locale au depus 228 cereri de finanțare pentru construirea de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, după închiderea apelurilor de proiecte.

„Acest lucru este posibil pentru că Ministerul Dezvoltării a lansat, anul trecut, un apel de proiecte pentru construcția unor creșe noi, moderne și eficiente din punct de vedere energetic, finanțate din fonduri guvernamentale. 64 dintre cererile primite pentru acest apel de proiecte vor fi finanțate acum din PNRR. Acest program beneficiază de cele mai multe proiecte mature”, a spus Cseke Attila.

În urma finalizării apelurilor de proiecte, 64 de creșe pot primi finanțare, iar pentru 22 dintre ele a fost semnat și contractul de execuție, a subliniat ministrul, adăugând că, celelalte 42 sunt în procedură de licitație publică și urmează să fie încheiate contractele de execuție a lucrărilor.

Cu o finanțare în valoare de aproape 300 milioane de euro din PNRR, Ministerul Dezvoltării va construi peste 100 de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul. 64 vor fi cele preluate, iar pentru restul a fost derulat apelul de proiecte încheiat acum.

„Creșele nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare și fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante. Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puțuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10⁰ Celsius, indiferent de anotimp. Vara pot fi folosite pentru răcirea spațiului, iar iarna ajută la încălzire, fiind nevoie de un aport de energie redus pentru a încălzi creșele pornind de la 10⁰. În același timp, aceste creșe vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, iar clădirile vor avea sisteme inteligente, digitale de management al acestor resurse, și, în acest fel, cheltuielile vor fi mici”, a explicat ministrul.

În funcție de mărimea lor, noile creșe vor asigura locuri pentru 40-110 copii și vor avea săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprii, cabinet medical, spații administrative și spațiu de joacă amplu, în aer liber.

În prezent, în creșele de stat, sunt locuri disponibile pentru mai puțin de 4% dintre copiii de vârstă antepreșcolară, aproximativ 16.000 copii. Construcția creșelor finanțate prin PNRR, până în anul 2025, va asigura încă 7.450 locuri, la care se adaugă locurile în creșele construite de Ministerul Dezvoltării cu finanțare din bugetul național.

Prin programul guvernamental de construire de creșe, finanțat de Ministerul Dezvoltării, va începe construcția primei creșe în luna august, a precizat ministrul Cseke Attila.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cseke attila