x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zeci de curse amânate pe Otopeni, din cauza gheţii de pe aeronave

Zeci de curse amânate pe Otopeni, din cauza gheţii de pe aeronave

01 Dec 2010   •   12:00
Zeci de curse amânate pe Otopeni, din cauza gheţii de pe aeronave

UPDATE: Purtătorul de cuvât al Aeroportului Henri Coandă, Valentin Iordache, a declarat, pentru Mediafax, că nu sunt probleme la aterizarea curselor aeriene, însă sunt amânări la decolare. "Avioanele sunt îngheţate", a explicat oficialul aeroportuar.

 

Peste 30 de curse interne şi externe vor pleca, astăzi, cu întârziere de pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condiţiilor meteo, respectiv din cauza gheţii care se formează pe suprafeţele aeronavelor.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportul Otopeni, Valentin Iordache, a precizat că este vorba despre 27 de curse ale Companiei TAROM, dintre care 6 interne şi 21 externe, şi de alte patru ale altor companii aeriene, potrivit Mediafax.

Cele şase curse interne trebuiau să decoleze spre Oradea, Satu Mare, Sibiu, Iaşi şi două la Cluj, iar printre destinaţiile externe se numără, Viena, Paris, Barcelona, Belgrad, Madrid, Kiev. Potrivit lui Iordache, după ora 11.00, este posibil ca aceste curse să poată decola.

Au fost anulate de asemenea o cursă Carpatair care trebuia să decoleze spre Timişoara şi o cursă care trebuia să vină de la Geneva, dar nu a putut decola din cauza condiţiilor meteo de acolo.

×