x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ambulanțierii au decis să renunțe la greva foamei

Ambulanțierii au decis să renunțe la greva foamei

de Redacția Jurnalul    |    21 Noi 2023   •   21:14
Ambulanțierii au decis să renunțe la greva foamei

Deputatul PSD, Gabriel Zetea, anunță că ambulanțierii au decis să renunțe la greva foamei.

Ambulanțierii au fost primiți la Guvern de premier și de ministrul Muncii, spune Zetea.

„Mă bucur că am putut fi de ajutor, azi, intermediind relația corectă între sindicaliștii din Ambulanță și premierul României, Marcel Ciolacu, dar și întâlnirea pe care au avut-o cu ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Empatizez din tot sufletul cu situația prin care trec ambulanțierii din întreaga țară, dar în mod special m-a impresionat interacțiunea avută cu Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța”din România, căruia i-am arătat că nu toți politicienii lansează promisiuni fără acoperire. Admir felul demn în care ambulanțierii și-au susținut cauza și mă bucur în mod deosebit că în această după-amiază am reușit să discutăm, la Guvernul României, cu premierul Marcel Ciolacu dar și cu ministrul Muncii și că în urma dialogului constructiv, ambulanțierii au decis să renunțe la greva foamei”, a scris, pe Facebook, liderul social democrat.

Anterior, liderul de sindicat al ambulanțierilor a intrat în greva foamei, împreună cu mai mulți lideri sindicali din organizațiile județene, deoarece, în urma votului din Camera Deputaților din data de 20 noiembrie 2023, nu au fost recunoscute condițiile deosebite de muncă din cadrul serviciilor de ambulanță.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: zetea ambulantieri greva foamei