Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat joi că Gheorghe Popescu reprezintă pentru el un simbol, susţinând că va semna o petiţie pentru graţierea acestuia în cazul în care va fi iniţiat un astfel de demers.
"Gică Popescu este prietenul meu, am jucat fotbal împreună, îl susţin 100%. Regret că justiţia nu are şi o componentă socială. Este un om care a făcut foarte mult bine României, cu care ne-am lăudat. Este cunoscut de 100 de ori mai mult decât orice politician din România. Gică Popescu, dacă te duci din Turcia până în Barcelona sau până în nordul Europei, toată lumea ştie că a fost căpitanul Barcelonei şi căpitanul echipei naţionalei. Este un simbol pentru mine, ca oltean. Îl apreciez, sunt alături de familia sa", a spus Zgonea.
"Ca cetăţean al României, dacă va trebui să înaintăm o petiţie pentru graţiere individuală către preşedintele statului român pentru Gică Popescu personal, aş semna-o şi o să o semnez', a afirmat Zgonea.