Mai multe ONG-uri din România vor marca Ziua Internaţională de Constientizare a Autismului, 2 aprilie, prin evenimente caritabile, concursuri si expoziţii de fotografii. Campania la nivel mondial "Light it up blue”, lansată cu această ocazie şi care constă în iluminarea în albastru a unor clădiri importante, va fi marcată şi în România prin colorarea în albastru, în serile de 1 şi 2 aprilie, a Palatului Parlamentului, a Teatrului Naţional din Bucureşti, a Ateneului şi a Arcului de Triumf. Fundaţia "Autism România” va organiza în Bucureşti Marşul Baloanelor Colorate şi o expoziţie de fotografie pe tema autismului. În Iaşi, Primăria Municipiului, Palatul Roznovanu, va fi albastră în seara de 1 aprilie, iar începând cu ora 18:00, la Motel Bucium, va avea loc o seară caritabilă de strângere de fonduri pentru amenajarea şi dotarea spaţiului Asociaţiei Naţionale a Copiilor şi Adulţilor cu Autism din România (ANCAAR) Iaşi, spaţiu primit de la primărie în cursul acestui an. SI la Curtea de Arges ziua de 2 aprilie va fi marcată de membrii organizaţiei Hand-Rom, care vor dărui lumânări plutitoare albastre şi pliante locuitorilor oraşului. Lumânările sunt confecţionate într-un atelier protejat din oraş, Dizab-Rom. "Lumânările oferite în dar de beneficiarii Fundaţiei Hand-Rom ar trebui aprinse într-un bol cu apă, la fereastră, în ziua de 02 aprile, între orele 20.00 şi 21.00, când la nivel mondial, în marile oraşe, mai multe clădiri şi instituţii vor fi luminate în albastru”, spun organizatorii.
Ziua de 2 aprilie a fost declarată, începând cu 2007, Ziua Internaţională pentru Conştientizarea Autismului.