x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua “cuţitelor lungi” la Hidroelectrica. 260.000 de euro pentru recrutarea unui director escroc

Ziua “cuţitelor lungi” la Hidroelectrica. 260.000 de euro pentru recrutarea unui director escroc

de Dan Constantin    |    27 Oct 2013   •   17:01
Ziua “cuţitelor lungi” la Hidroelectrica. 260.000 de euro pentru recrutarea unui director escroc
Cum găsim escroci să-i facem directori la stat?

Astăzi urmează şedinţă mare la Hidroelectrica în care ar urma să fie “decapitat” directoratul. Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere, a anunţat o “zi a cuţitelor lungi”, când vor fi demişi toţi directorii aduşi de Mihăilă. S-ar încheia astfel o luptă între două grupări care se băteau pentru supremaţia deciziilor în interiorul companiei. “Taberele” au fost scoase la iveală cu ocazia contractului-mamut care era “uns” de o mită de milioane de euro. Cutremurul de la Hidroelectrica, provocat cu ajutorul DNA, a fost declanşat de un denunţ. Rămâne să vedem şi alte înregistrări, dacă există, anterioare datei de 11 octombrie, în vinerea în care Eugen Brădean îi propunea lui Remus Vulpescu să “treacă”, pentru o sumă substanţială, oferta firmei Energon, care bulversa piaţa prin suma angajată: 262 milioane euro. Sperăm să aflăm în continuare amănunte despre metodele de cumpărare a energiei pe aşa-zisa piaţă liberă, care, iată, arată că nu e nici chiar liberă, şi nici supusă legii cererii şi ofertei.  Contractul prin care se pregătea spolierea Companiei Hidroelectrica prin oferta pe OPCOOM, unde se întâlneau cererea şi oferta, era o acoperire de fapt a întâlnirii  hoţului cu prostul. Iar “prostul” urma să fie Hidroelectrica, postură în care s-a aflat de multe ori, rolul de păgubit cu acte în regulă fiind acum dirijat de Ioan Mihăilă, consilier al ministrului Niţă, şi Eugen Brădean, director marketing-furnizare în compania de stat.

Cum au ajuns ei să dirijeze în Hidroelectrica? Cine i-a adus, cine i-a promovat?

Ioan Mihăilă, membru al Consiliului de Supraveghere, are un CV cu multe găuri. Lipsesc din el angajatorii şi anumite perioade sunt “pete albe”. Nu uită însă să precizeze că a fost o victimă politică pe şantierul Hidrocentralei Turnu, în 1986; motivul real, potrivit unor surse locale, era însă gestionarea necorespunzătoare a resurselor. Mihăilă uită şi funcţia pe care a avut-o în anii 1995-1996, de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Bankcoop. Banca a fost devalizată de preşedintele ei, Dinulescu Alexandru, arestat, condamnat şi fugit în SUA. Ţară unde a plecat, când era căutat în România, pentru explicaţii legate de falimentul băncii, şi Mihăilă Ioan. “Salvatorul” sistemului energetic a reuşit nu doar să fie consilierul lui Niţă la Departamentul Energie, dar să-l bage în directorat pe Eugen Brădean. Acesta ar fi trebuit să fie “recrutat” în cadrul marii acţiuni “Phoenix”, declanşată de Remus Borza, care anunţa în primăvară că va angaja 67 de manageri. Consultanţa a fost asigurată, pentru 260.000 de euro, de firma Pedersen&Parteners şi de Egon Zehnder International. Singurul nou venit în directorat, figură nouă în companie, a fost Brădean, dar el era de fapt propulsat de mama lui, Magdalena Brădean. Doamna Brădean a fost reprezentanta Ministerului Economiei în toate companiile pe unde s-a umplut de funcţii fiul ei, Eugen Brădean. De la ridicol până la puşcărire, pasul este foarte mic.

×