x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua Unirii, sărbătorită în stradă

Ziua Unirii, sărbătorită în stradă

23 Ian 2012   •   21:00

Parlamentul se reuneste azi in sesiune extraordinara pentru a sarbatori Unirea Principatelor. Parlamentarii USL nu vor participa la sedinta solemna a Legislativului. Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca impreuna cu liderul PNL, Crin Antonescu, se va afla la Iasi de Ziua Unirii. 'Parlamentarii USL nu vor participa la sedinta de maine (marti – n.r) si se vor duce in strada sa sarbatoreasca Ziua Unirii Principatelor', a afirmat viceliderul deputatilor PNL, Eugen Nicolaescu, de la tribuna Legislativului.

In schimb, liderul deputatilor PDL Mircea Toader a precizat ca parlamentarii democrat-liberali vor fi prezenti, pentru a omagia 'corespunzator aceasta zi istorica'. 'Grupurile din opozitie au cerut Birourilor Permanente ale Camerelor parlamentare convocarea unei sesiuni extraordinare pentru doua zile – 23 si 24. Nu am trecut noi niciodata ziua de 24 si mi se pare corect ca pentru prima data cand Parlamentul Romaniei poate fi convocat intr-o zi de 24 ianuarie sa dam acestei zile o solemnitate corespunzatoare', a spus Toader.

×
Subiecte în articol: observator