Premierul Călin Popescu Tăriceanu ar putea rata intrarea în Parlament. Tăriceanu a obţinut doar 10.121 de voturi în colegiul 4 în care a candidat, în timp ce un al liberal, Ştefan Thuma, candidat tot la Camera Deputaţilor, dar în colegiul 3, a obţinut 10.139 de voturi.
Cum premierul n-a reuşit să ia mandatul cu 50% plus unu din voturile colegiului său, stă la coada pentru redistribuire. Conform sistemului prevăzut de lege, mandatele unui partid se acordă candidaţilor în funcţie de numărul de voturi pe care l-a obţinut fiecare. Avantajul lui Thuma de 18 voturi i-ar asigura acestuia acordarea unicului mandat de deputat la care are dreptul PNL în circumscripţia Ilfov.
Datele provin din numărătoarea paralelă a PD-L, dar liberalii spun că Tăriceanu va lua sigur mandatul la redistribuirea naţională. În faza redistribuirii naţionale, PD-L –ului i se acordă ce-l de-al patrulea mandat de deputat, pe care şi-l adjudecă Mihaela Şandru. Aceasta a candidat însă în acelaşi colegiu cu Thuma, care are ghinionul de a nu i se mai putea acorda mandat, chiar dacă este primul pe lista partidului. Mandatul care revine PNL-ului se duce deci la cel de-al doilea de pe lista partidului, care este premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Citește pe Antena3.ro