Preşedintele Klaus Iohannis participă la Consiliul Naţional al PNL, care se reuneşte, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de la ora 11,00, informează Administraţia Prezidenţială.
La Consiliul Naţional al liberalilor se va discuta despre criteriile, procedura şi calendarul de alcătuire a listei candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare, calendarul de desemnare a candidaţilor PNL la funcţiile de primar în municipiile reşedinţă de judeţ şi va fi supus dezbaterii şi adoptării un document intitulat 'Principiile bunei guvernări liberale'.
Norma de reprezentare la Consiliul Naţional va fi de 1.500 de delegaţi - 1.022 de delegaţi aleşi şi 478 de delegaţi de drept.
Înainte de Consiliul Naţional, conducerea PNL se va reuni într-o şedinţă a Biroului Politic Naţional în care se va discuta despre reformularea criteriilor pentru selectarea candidaţilor la europarlamentare, care au fost stabilite de BPN luni.
"Aici sunt nişte discuţii. Vedem dacă în Biroul Politic Naţional se va lua decizia respectivă. (...) Eu întotdeauna am căutat să găsesc o soluţie care să fie împărtăşită de cât mai mulţi", a declarat vineri preşedintele PNL, Ludovic Orban, la Parlament, întrebat dacă în şedinţa BPN de sâmbătă se va discuta despre reformularea criteriilor pentru desemnarea candidaţilor la europarlamentare.
Potrivit acestuia, în BPN se va discuta şi despre modificările la Statutul PNL.