POLITIC
SCRISOARE - Procurorul Miclescu neaga acuzatiile liderului PD
Procuror general adjunct, Adrian Horia Miclescu i-a adresat ieri liderului PD Traian Basescu o scrisoare deschisa al carei text il prezentam integral.
|
|
|
RASPUNS. Miclescu spune ca nu este autorul unui document oficial in care ar fi denuntat presiuni politice in justitie
|
Pentru corecta informare a opiniei publice si a domnului Traian Basescu, precizez ca numirea mea in functia de Procuror General Adjunct al PNA a avut loc la data de 21 mai 2004, ca urmare a propunerii domnului Ioan Amarie, procurorul general al PNA, propunere sustinuta de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, domnul Ilie Botos, si confirmata de ministrul Justitiei, domnul Cristian Diaconescu. In acest context, este extrem de clar ca orice referire la implicarea primului-ministru in acest circuit legal este nula si neavenita. Precizez, de asemenea, ca domnul Traian Basescu nu a incercat sa ma contacteze pentru a verifica autenticitatea documentului, nici inainte si nici dupa emisiunea respectiva.
Tin sa-i aduc aminte domnului Traian Basescu faptul ca in acea emisiune a facut referire si la un caz judiciar cu ecou in randul opiniei publice in perioada 2002-2003, cel al inculpatului Pavalache Fanel - condamnat definitiv la efectuarea pedepsei cu inchisoarea de 6 ani. Este de notorietate ca in cursul urmaririi penale si al dezbaterilor judecatoresti la toate instantele, fond apel si recurs, la adresa mea si a PNA au fost formulate, intr-un cotidian central, grave acuzatii, incercand sa se dea acestui caz clasic de coruptie conotatii politice, avocatii inculpatului fiind doua persoane apropiate domniei sale:
- avocatul Aurelian Pavelescu, candidat din partea Aliantei PNL-PD pentru Camera Deputatilor si
- avocatul Dan Apostol, unul dintre cei care l-au asistat pe domnul Traian Basescu in faza de urmarire penala a dosarului "Flota" - fara ca in acele momente domnul Traian Basescu sa ia atitudine publica pentru apararea independentei justitiei.
"SURSA" NASTASE. In replica, Traian Basescu a precizat ca documentul atribuit lui Miclescu provine de la Cabinetul primului ministru. "Fiind procuror si constatand un fals, ar trebui sa-l aresteze imediat pe falsificator. Il rog public sa-l aresteze pe falsificator", a invitat Basescu, excluzand insa posibilitatea falsului. El a respins argumentul lui Miclescu ca un asemenea act nu a fost inregistrat nici la cabinetul lui Ilie Botos, nici la al ministrului Diaconescu, sustinand ca "un document in care il acuzi pe premier de exercitare de presiuni nu va fi inregistrat niciodata la Cabinetul procurorului general". Cat despre scrisul obligatoriu de mana, liderul ADA a aratat ca atunci "cand trimiti un document procurorului general si vrei sa ajunga si la primul ministru, nu prea il mai scrii de mana daca vrei sa fie inteles". "Intrebarea mea este daca semnatura de pe document este a lui Miclescu", a spus Traian Basescu.
Citește pe Antena3.ro


