x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Agenția de recuperare a prejudiciilor. Senatul pasează guvernul

Agenția de recuperare a prejudiciilor. Senatul pasează guvernul

de Robert Kiss    |    14 Oct 2015   •   20:51
Agenția de recuperare a prejudiciilor. Senatul pasează guvernul
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Senatul a respins proiectul Guvernului privind înființarea Agenției de Administrare a Bunurilor Sechestrate. Prezența în sală a ministrului justiției, nu a fost suficientă pentru a mobiliza parlamentarii puterii să participe la acest vot.

Agenția trebuia să gestioneze sumele de bani care fac obiectul sechestrului, a sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor perisabile, a sumelor de bani rezultate din cazurile speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, precum și a sumelor de bani datorate. Totodată, agenția ar trebui să faciliteze urmărirea și identificarea bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni. Respingerea proiectului nu este definitivă, el urmând să ajungă la Camera Deputaților, care este for decizional. Ministerul Justiţiei speră ca agenţia să devină operaţională până la sfârşitul anului.


×