x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ai omorât, plăteşti şi după 50 de ani

Ai omorât, plăteşti şi după 50 de ani

de Carmen Vintila    |    30 Ian 2011   •   15:26

Prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile de omor, care potrivit legislaţiei în vigoare este de 15 ani, ar putea fi eliminată, criminalii putând fi pedepsiţi indiferent de timpul scurs de la comiterea infracţiunii. Europarlamentarul Monica Macovei şi deputatul PDL Sever Voinescu au iniţiat un proiect de modificare a Codului Penal, care prevede înlăturarea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de omor (omor, omor calificat, omor deosebit de grav şi infracţiuni intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei) şi înlăturarea prescripţiei executării pedepsie pentru aceleaşi infracţiuni.

Imprescriptibilitatea este prevăzută pentru toate infracţiunile de omor pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie la data intrării în vigoare va legii. Iniţiatorii susţin că o astfel de soluţie a fost adoptată anul trecut şi de Suedia şi este în concordonaţă cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi nu încalcă principiul retroactivităţii.

Infracţiunea de omor este imprescriptibilă în mai multe ţări europene: Suedia, Germania, Marea Britanie, Austria, Finlanda, Irlanda, Danemarca, Olanda, Italia, Estonia, Cehia, Malta, Cirpu; dar şi în SUA, Canada şi Japonia.  "Viaţa omului este prima valoare protejată de Constituţie, nu există un drept al cuiva să scape de răspunderea penală”, a spus Macovei. Proiectul mai prevede şi compeltarea textelor din Codul penal  care prevăd imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, contra umanităţi şi de război, prin introducerea sintagmei "indiferent de data la care au fost comise”, pentru a pune în acord textul legii cu cel al Convenţiei ONU.

Iniţiativa legislativă vizează modificarea atât a actualului Cod penal cât şI a noului Cod penal, care urmează să intre în vigoare la 1 octombrie 2011.

×