x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu: PNL nu susţine pensiile speciale pentru aleşii locali

Alina Gorghiu: PNL nu susţine pensiile speciale pentru aleşii locali

20 Dec 2015   •   13:15
Alina Gorghiu: PNL nu susţine pensiile speciale pentru aleşii locali

PNL nu susţine pensiile speciale pentru aleşii locali, a anunţat copreşedintele liberalilor, Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă, care a avut loc duminică la sediul PNL.

"Poziţia noastră referitoare la pensiile speciale, indiferent că sunt ale parlamentarilor sau ale aleşilor locali, este una foarte clară: Nu le susţinem, nu susţinem aceste pensii!", a afirmat Gorghiu, în contextul în care luni, pe ordinea de zi a Senatului, se află un proiect de lege legat de pensiile aleşilor locali.

Pe de altă parte, liderul PNL a spus că este nevoie de o creştere a salariilor în administraţia publică, după o evaluare pe criterii de performanţă.

"PNL şi eu credem că este nevoie ca salariile în administraţie să fie ajustate în baza unei evaluări pe criterii de performanţă. A promis Guvernul că va face acest lucru. Un guvern tehnocrat este în măsură să facă acest lucru şi aştept să văd această evaluare şi în acelaşi timp aştept cu nerăbdare să văd Legea salarizării în domeniul bugetar pusă în dezbatere publică (...) pentru că este nevoie să discutăm unitar, să discutăm coerent despre tot ce înseamnă administraţie, domeniu bugetar şi salarizarea în acest domeniu", a precizat Gorghiu.

Sursa: Agerpres

×