x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegere - Sârbu, şeful Senatului

Alegere - Sârbu, şeful Senatului

de Aniela Nine    |    29 Oct 2008   •   00:00

După trei tururi de scrutin, patru ore de discuţii şi două pauze de consultări, candidatul PSD Ilie Sârbu a fost ales preşedintele Senatului cu 43 de voturi "pentru".



Contracandidatul său, liberaul Radu Câmpeanu, a fost votat doar de 32 de senatori din cei 79 care şi-au exprimat votul. Senatorii au votat în absenţa grupului PRM, iar grupul PD-L, deşi anunţase că se va retrage din plen, a rămas în sală, fără însă a vota. Întâmpinat la intrarea în sala de plen cu strigăte gen "Sârbu, dă şampania", noul preşedinte al Sena­tului şi-a exprimat regretul "că s-au stârnit atâtea patimi pentru un mandat de numai o lună".

×
Subiecte în articol: politic