x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu: Oricât de ciudat ar suna, în momentul acesta nu există un plen oficial convocat mâine

Alina Gorghiu: Oricât de ciudat ar suna, în momentul acesta nu există un plen oficial convocat mâine

17 Iun 2017   •   11:30
Alina Gorghiu: Oricât de ciudat ar suna, în momentul acesta nu există un plen oficial convocat mâine

PSD a decis să convoace Parlamentul pentru ziua de duminică, atunci când va citită moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu-Ponta-Jianu. 

"O să convocăm colegii parlamentari pentru duminică şi duminică, începând cu ora 16.30, în plenul Parlamentului, se va citi moţiunea de cenzură. Asta înseamnă că programul pentru ziua de duminică va fi următorul: începând cu ora 15.00, vor avea loc şedinţele de grup ale grupurilor parlamentare social-democrate şi ALDE. De la 16.00 va avea loc şedinţa Birourilor Permanente reunite, iar de la 16.30 şedinţa de plen reunit, în care va fi citită moţiunea de cenzură", a declarat senatorul Mihai Fifor, la sediul PSD.

Potrivit fostei șefe a Partidului Național Liberal, nu există încă un plen oficial convocat, pentru că nu au fost parcurși pașii regulamentari și constituționali.

"Din păcate, oricât de ciudat ar suna, în momentul acesta nu există un plen oficial convocat mâine. De ce? Nu se poate convoca decât în raport cu regulamentul comun al Camerei Deputaților și Senatului și cu Constituția României atunci când depui o moțiune de cenzură", a spus Alina Gorghiu, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

×