x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu și Nicolae Robu vor unificarea dreptei însă fără Băsescu

Alina Gorghiu și Nicolae Robu vor unificarea dreptei însă fără Băsescu

22 Ian 2017   •   14:20
Alina Gorghiu și Nicolae Robu vor unificarea dreptei însă fără Băsescu
Sursa foto: Foto: pressalert.ro

Unificarea dreptei e principala direcţie pe care ar trebui să meargă noua conducere a PNL. Sau cel puţin asta crede senatoarea Aina Gorghiu, fostă lideră a liberalilor. Un lucru este cert: Nicolae Robu, preşedintele interimar al PNL Timiş, este şi el de acord. Însă, cu toate că la nivel de idei liberalii par să fie în armonie, aceştia nu au o strategie clară privind modul în care se poate face unificarea dreptei sau care sunt partidele care ar urma să fie cooptate sub umbrela PNL, scrie pressalert.ro.


„Unu plus unu nu fac doi în politică niciodată, însă cred că este esenţial să vedem că dreapta este fragmentată, tebuie să constatăm că întotdeauna înainte prezindeţiale un lider cu viziune a reuşit să colaguleze partidele de pe partea dreaptă şi că în afară de Ion Iliescu nu a mai fost niciun candidat de stânga care să fi câştigat alegerile şi a fost sănătos pentru democraţia din România şi cred că dincolo de diferenţele care există în mod sănătos între formaţiuni politice e nevoie de acest proiect. Detalii despre cine, ce când cum le vom discuta la momentul potrivit cu conducera PNL. 


Poate nu îşi va însuşi ideea de unificare. Nu am vorbit de PMP. Eu nu vorbesc de partide, aş vrea să facem distincţia între principiul de unificare a dreptei şi discuţii punctuale care strică orice discuţie principială. Chiar nu vreau să vorbesc astăzi despre partide, despre liderii acelor partide, despre cine va duce negocierile din partea PNL sau nu. Cred însă că e nevoie de un lider al PNL care să vizeze unificarea dreptei până la alegerile europarlamentare, în discuţia câştigării prezidenţialelor”, a declarat Alina Gorghiu. 


Nicolae Robu a fost şi el de acord că atunci când se vorbeşte de idei, persoanele aflate temporar la conducerea patidelor trebuie scoase din discuţie. „Noi discutăm principii. O unificare se poate face doar în jurul unei platforme de idei, în jurul unui set de valori agreat de toţi cei vizaţi dincolo de persoane. Este limpede pentru oricine. De fapt majoritatea populaţiei României are de multă vreme o orientare predominant de drepta, asta arată cifrele dacă însumăm toate cifrele partidelor de dreapta, numai că dreapta este foarte fragmentată şi o forţă de dreapta care depăşeşte pragul este aliată cu PSD. Eu vă spun că a câştigat PSD alegerile ca să nu mă tot răstălmăciţi. PSD a câştigat alegerile pentru că a fost partidul cu cel mai mare scor, dar PSD nu a câştigat pe ţară 55% ca să fie câştigător singur, ci s-a aliat cu ALDE pentru a face majoritate. De aici până la a spune că PSD a câştigat peste 50% din voturile cetăţenilor e cale lungă, nu e asta realitatea”, a spus Robu.

×