x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ambasadorul României în SUA, acuzat că își promovează finul, Victor Ponta, la Washington

Ambasadorul României în SUA, acuzat că își promovează finul, Victor Ponta, la Washington

09 Mar 2019   •   10:05
Ambasadorul României în SUA, acuzat că își promovează finul, Victor Ponta, la Washington

George Maior, ambasadorul României în Statele Unite, este acuzat că îl promovează pe Victor Ponta la Washington, acolo unde e trimist în calitate de reprezentant al statului român. Maior, care e și nașul lui Ponta, se folosește de contactele pe care le are, pentru a-l ajuta pe fostul premier să își facă relații printre oficialii americani de vârf, potrivit GIP. Astfel, ar fi participat spontan, în februarie, la un eveniment organizat în capitala Statelor Unite, unde s-ar fi întâlnit cu Mike Turner.

ANTENA 3

×