x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Anca Dragu, despre demisie: Dacă aș elibera funcția, parcursul moțiunii ar fi mai greu

Anca Dragu, despre demisie: Dacă aș elibera funcția, parcursul moțiunii ar fi mai greu

07 Sep 2021   •   11:20
Anca Dragu, despre demisie: Dacă aș elibera funcția, parcursul moțiunii ar fi mai greu
Sursa foto: Lucian Alecu

Președintele Senatului, Anca Dragu, a spus, marți, că nu va demisiona deocamdată, din funcție. „Nu vreau să par ipocrită, dar dacă aș elibera această funcție, dacă nu aș fi aici, cu siguranță parcursul moțiunii de cenzură ar fi unul și mai greu”, a spus ea.

„În acest moment nu s-a refăcut o coaliție la nivelul Parlamentului. Un USL 2 nu este încă foarte clar. Demiterea mea ar trebui să se întâmple în plenul Senatului, iar atunci ar fi foarte clară această colaborare PNL-PSD. Nu vreau să par ipocrită, dar dacă aș elibera această funcție, dacă nu aș fi aici, cu siguranță parcursul moțiunii de cenzură ar fi unul și mai greu”, a spus președintele Senatului, Anca Dragu (USR PLUS).

Ea spune că va demisiona dacă USR PLUS va rămâne în opoziție.

„Cu siguranță asta se va întâmpla. De fapt, ar trebui cel mai bine să vedem alianța între PSD și PNL la vot în Senat”, menționează Dragu.

Anca Dragu spune că obligația conducerii Parlamentului este de a înștiința oficial Guvernul pe tema depunerii moțiunii de cenzură.

„Cu siguranță, azi (marți - n.r.) vom trimite către guvern această înștiințare, pentru că este o obligație legală. Noi analizăm aspectele juridice. Eu sunt șocată de această situație în care PSD și PNL găsesc de cuviință să blocheze un drept constituțional, acela de a depune o moțiune de cenzură”, afirmă Dragu, care precizează că, împreună cu președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, ar putea convoca o ședință de plen reunit, fără a mai aștepta desfășurarea unei ședințe a BPR.

De asemenea, Anca Dragu precizează că luni seara a primit, în format electronic, OUG privind Programul „Anghel Saligny”, pe care urmează să o introducă în circuitul parlamentar.

„Am primit aseară (luni seara - n.r.) la Senat OUG privind PNDL3, programul „Anghel Saligny”. A fost primit în format electronic, iar azi (marți - n.r.) urmează să primim în format fizic. Ca să fac o glumă, nu am verificat semnăturile. Am constatat că propunerile noastre cu privire la îmbunătățirea programului, astfel încât să ducă la dezvoltarea comunităților locale nu se reflectă în OUG aprobat de Guvern”, conchide Dragu.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: anca dragu