x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ancheta DGIA - Medar iese nevinovat

Ancheta DGIA - Medar iese nevinovat

de Carmen Vintila    |    05 Iul 2006   •   00:00

Audiat in comisii parlamentare de aparare, ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, a declarat ieri ca propunerea sa privind retragerea trupelor din Irak nu a incalcat legea si nici nu a daramat "axele" Romaniei. El a declarat ca ancheta pe care a cerut-o la MApN in privinta declaratiilor lui Sergiu Medar a relevat ca nu este un fenomen de divulgare de informatii secrete. Atanasiu a spus ca, potrivit anchetei DGIA, "cifrul de stat nu a fost pus in pericol" si "nu e cazul sa se intervina". El a precizat ca, prin telegrama trimisa atasatilor militari, acestia au fost informati si ca "nu li s-a cerut nimic". "Am asistat la momente penibile", a declarat la randul sau seful Comisiei de aparare a Camerei, democratul Mihai Stanisoara, referindu-se la contradictiile pe care seful SMG, Eugen Badalan, si Atanasiu le-au avut in timpul sedintei pe tema telegramei trimisa atasatilor.

CONFLICT. Cei doi s-au certat in timpul audierilor, iar Badalan a vrut chiar sa paraseasca sala. Membrii Comisiei au mai aratat ca "se prezuma" ca ar fi existat in 2005 o dispozitie prin care ofiteri din cadrul Directiei de Contrainformatii au primit instructiuni sa faca lobby printre parlamentari pentru sustinerea proiectelor MapN. Comisia asteapta o confirmare oficiala in acest sens. (Carmen Vintila)

×
Subiecte în articol: politic