x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Andrei Marga: "Nici prim-ministrul, Emil Boc, nici cei care îl însoţesc nu sunt jurişti”

Andrei Marga: "Nici prim-ministrul, Emil Boc, nici cei care îl însoţesc nu sunt jurişti”

16 Mai 2010   •   00:00

Fostul ministrul al Educaţiei, liberalul Andrei Marga, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, a făcut unele precizări pe blogul deputatului PNL Alina Gorghiu.



"În contextul în care este vizibil eşecul actualei politici de gestionare a crizei indigene din România - context în care continuă declinul activităţilor, în care ordonanţele guvernului au fost respinse ca neconstituţionale, în care nici un proiect de lege (pensii, salarizare, educaţie etc.) nu este gândit profesional, în care se încearcă o confuză "reformă a statului" şi o "revizuire a Constituţiei" ce dărâmă pluralismul de după 1989,

Când concetăţenii arată cu degetul spre universitatea din care provin decidenţii actuali, spre a lămuri opinia publică, sunt dator să precizez:
1. nici prim-ministrul, Emil Bocţnici cei care îl însoţesc nu sunt jurişti ca pregătire de bază şi nu trebuie atribuiţi comunităţii juriştilor de la Universitatea "Babeş-Bolyai". Ei sunt foşti studenţi la filozofie, medicină veterinară sau altceva. Din păcate, la Bucureşti, fiecare este prezentat ca altceva decât este la bază. Juriştii de la Facultatea de Drept a Universităţii "Babeş-Bolyai" sunt cu totul alţii şi dispun de pregătire juridică neîndoielnică, încât nu substituie profesionalismul cu activistica de circumstanţă;

2. nici unul dintre cei amintiţi nu este profesor universitar. Ei sunt în funcţii inferioare, pătrunşi într-o facultate de ştiinţe politice, pe care am creat-o în 1994, într-un moment în care nu existau politologi calificaţi în România, unii dintre cei menţionaţi susţinându-se - cum s-a dovedit ulterior - prin malformarea datelor profesionale;

3. nici unul nu are lucrări semnificative în domeniul pe care-l revendică a-l reprezenta. Listele de lucrări şi lucrările sunt publice şi oricine le poate examina.
Aceste precizări trebuiau făcute dintr-o datorie faţă de opinia publică, ce este indusă continuu în eroare, şi faţă de situaţia în care se crede fără temei că acest microgrup reprezintă Universitatea "Babeş-Bolyai". Nu o reprezintă în nici un chip, iar când se va reconstitui cu obiectivitate - dincolo de verbiajul reacţiilor de azi, ce vrea să mascheze faptele - se va putea sesiza întregul adevăr.

Deocamdată rămân deschise câteva întrebări grave, pe care ni le pun tot mai mulţi concetăţeni:
a) cu ce drept şi în numele căror valori se aruncă o ţară întreagă în proiecte anapoda şi în frământări sterile?
b) cu ce drept persoane lipsite de merite blochează concursurile pe posturi didactice universitare şi hotărăsc cine să fie sau să nu fie mai departe profesor universitar?
c) cu ce drept - ca să-l parafrazăm pe Thomas Mann - partea mai puţin calificată a unei naţiuni ia decizii pe seama celor calificaţi şi a cetăţenilor maturi şi oneşti?
Andrei Marga,
Rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai"

×
Subiecte în articol: politic