x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Angoasă la Cameră: Sistem sofisticat antichiul

Angoasă la Cameră: Sistem sofisticat antichiul

30 Iul 2015   •   11:59
Angoasă la Cameră: Sistem sofisticat antichiul
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, le-a pus gând rău deputaţilor chiulangii. Până la toamnă, sistemul de vot va fi schimbat cu unul complet nou, care va scoate din bugetul de stat aproape două milioane de lei. Noul sistem de vot va include şi o componentă care va înregistra prezenţa. Astfel, după douăzeci şi cinci de ani, în sfârşit se va elimina condica de prezenţă. De nenumărate ori, deputaţii au fost filmaţi când şi-au trimis consilierii să semneze sau ei însuşi au semnat şi pentru colegii care lipseau. Din septembrie totul se va schimba. Condica se va transforma într-una electronică. Patru ecrane vor fi amplasate în stânga şi în dreapta intrărilor din sala de plen. Prezenţa se va face cu ajutorul cartelelor de vot. Secretarul General al Camerei Deputaţilor, George Dumitrică, a explicat pentru Jurnalul Naţional cum va funcţiona sistemul.„Practic deputatul introduce cartela de vot într-o fantă special amenajată, îi apare pe ecran numele care îi confirmă prezenţa, după care, în momentul respectiv pe un touch special, cu un creion digital, deputatul semnează pentru prezenţă, iar apoi cele două semnături pot fi comparate oricând, nimeni nu va mai putea să semneze în locul altuia”, a declarat George Dumitrică. Mai mult, softul va avea şi o bază de date cu fotografiile parlamentarilor care va fi conectată la camerele de supraveghere. Un fel de amprentă vizuală. Se poate verifica oricând pe înregistrări, dacă cel care a introdus cartela este într-adevăr deputatul. Automat, sistemul electronic va contabiliza chiulangiii, iar la sfârşitul lunii, acestora li se va tăia indemnizaţia. (Andreea Dumitrache)

INFO

Noul concept este asemănător celui din Parlamentul European, va avea integrat şi un sistem de conferinţă şi unul de traducere simultană în mai multe limbi. Cel mai probabil va fi implementat de la 1 septembrie

×