x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Anticoruptie doar pe hartie

Anticoruptie doar pe hartie

27 Mar 2005   •   00:00


Aflat in mare intarziere fata de termenele promise la UE, Guvernul s-a reunit sambata si a discutat strategiile anticoruptie si de reforma a sistemului judiciar pentru 2005-2007, puse, deocamdata, doar pe hartie.



  • de GABRIELA ANTONIU
  • ECONOMIC/BUSINESS
  • Ofensiva anticoruptie a fost pusa doar pe hartie



    TINTA. Potrivit Monicai Macovei, doua documente europene si un audit arata ca PNA nu si-a facut treaba. Cine raspunde? "Conducatorul institutiei, normal", spune ea
    Guvernul a discutat sambata, intr-o prima lectura, Strategia nationala anticoruptie si Strategia de reforma a sistemului judiciar pentru 2005-2007, precum si planurile de actiune aferente acestora.

    Romania s-a angajat prin negocierile cu UE ca, pana la sfarsitul lunii martie, sa adopte cele doua strategii si planurile de actiune aferente acestora. Prezent la sedinta Executivului de sambata, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele, a apreciat documentele mentionate ca fiind esentiale pentru dezvoltarea viitoare a tarii ca stat modern de drept si ca membru al UE.

    PREVEDERI. Proiectul Strategiei de reforma a sistemului judiciar pentru perioada 2005-2008 prevede principii precum consolidarea Consiliului Superior al Magistraturii ca garant al independentei puterii judecatoresti, modificarea Codului deontologic al magistratilor, distribuirea aleatorie a dosarelor de judecata la toate instantele, asigurarea unei salarizari corespunzatoare a magistratilor si personalului auxiliar, reducerea duratei procedurilor judiciare si a numarului de structuri cu atributii in combaterea coruptiei, intarirea Parchetului National Anticoruptie (PNA), diminuarea numarului de dosare la judecatorii, tribunale, curti de apel si la parchetele de pe langa acestea, prin examinarea stocului existent in prezent si reducerea acestuia.

    Alte obiective mentionate se refera la reducerea numarului de dosare restante la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), prin modificarea Codurilor de procedura civila si penala in sensul restrangerii competentei materiale a Curtii, utilizarea metodelor alternative de solutionare a cauzelor prin initierea unui act normativ care sa reglementeze procedura medierii si a altor asemenea mecanisme, precum si prin pregatirea unui corp de mediatori, unificarea practicii judiciare la nivelul ICCJ si armonizarea jurisprudentei tuturor instantelor cu jurisprudenta acestei Curti, imbunatatirea sistemului de executare silita in materie civila si comerciala prin eliminarea conditiei de plata in avans a onorariilor executorilor judecatoresti pentru persoanele cu venit redus, asigurarea unor conditii de viata la nivelul minim european pentru persoanele condamnate la inchisoare.

    Evaluarea rolului parchetelor implicate in combaterea coruptiei, pentru asigurarea unei pozitii de egalitate intre PNA si Parchetul General, evaluarea, printr-un audit independent, a eficientei Parchetului General in ceea ce priveste numarul de personal si al directiilor, in vederea restructurarii acestei institutii sunt alte masuri propuse in document. Documentele urmeaza sa fie aprobate in sedinta de miercuri a Executivului, la care a fost invitat si presedintele Traian Basescu.

    CRITICI. Premierul Calin Popescu Tariceanu a apreciat sambata ca Parchetul General si PNA nu pot fi considerate ca institutii care isi indeplinesc corect datoria, atat timp cat nu prezinta rezultate concrete in cazurile semnalate in repetate randuri privind marea coruptie. "Vad cu ingrijorare cum sistemul incearca sa se autoprotejeze si cum, in continuare, ceea ce inseamna componenta de lupta anticoruptie pare marcata mai degraba de o ineficienta cronica. In Romania, nu putem vorbi in continuare de coruptie fara corupti. Atata vreme cat Parchetul General si PNA nu vor aduce dovezile concrete pe cazurile semnalate in repetate randuri in presa si de opinia publica, nu vom putea considera ca ele isi fac corect datoria", a spus seful Guvernului. El a solicitat ministrului Justitiei sa persevereze in actiunea de combatere a coruptiei, pentru a demonstra vointa politica a autoritatilor de a eradica acest fenomen, precizand ca Monica Macovei beneficiaza de sustinerea politica a Guvernului intr-un demers care trebuie sa conduca la rezultate importante, si nu la "maruntisuri, trenarea dosarelor sau explicatii inutile".

    ETICHETA SUPARATOARE. Ulterior, la reuniunea tinerilor liberali, Tariceanu a aratat ca dosarele de coruptie care sunt rezolvate de institutiile abilitate nu reprezinta decat cazuri de coruptie nesemnificative. "Toata lumea asteapta cazurile de mare coruptie, de care Romania, din nefericire, nu duce lipsa", a declarat Tariceanu. El a tinut sa adauge ca "eticheta coruptiei a ajuns sa fie extrem de suparatoare". Premierul a facut aceasta afirmatie cu referire la faptul ca in cele trei luni de cand detine functia de premier s-a intalnit cu diversi sefi de guverne, sefi de state si inalti reprezentanti ai Uniunii Europene la Bruxelles, care s-au declarat preocupati de modul in care Romania va rezolva problema coruptiei.

    INEFICIENTA. Si ministrul Monica Macovei a vorbit despre necesitatea unei implicari mai eficiente a PNA in combaterea marii coruptii. "Daca doua documente ale Consiliului European si ale Comisiei Europene, precum si un audit ne spun ca aceasta activitate si institutie nu au fost eficiente, cine raspunde? Conducatorul institutiei, normal. Aici e vorba de o raspundere de eficienta, nu penala sau de alta natura. Toti avem raspunderea eficientei institutiilor noastre. De ce a fost creat PNA? Sa lupte cu marea coruptie. A luptat cu marea coruptie? Trei documente spun ca nu si cu totii care traim in tara am vazut asta", a spus Macovei. Ministrul de resort a precizat ca Strategia de reforma a sistemului judiciar prevede inclusiv modificarea legislatiei in ceea ce priveste numirea si revocarea din functie a persoanelor aflate in conducerea institutiilor din domeniu. "Nu va imaginati ca facem un pas inapoi si ne intoarcem la o stare in care ministrul Justitiei numeste si revoca pe toata lumea. In nici un caz. Vom stabili proceduri exacte, care sa reflecte rolul judecatorilor si al procurorilor in procesul penal, statutul lor, si inclusiv numirea si revocarea vor reflecta acest rol", a precizat Macovei. Ea a mai spus, in contextul relatiei cu Consiliul Superior al Magistraturii, ca s-a consultat cu reprezentantii CSM asupra continutului strategiilor de combatere a coruptiei si de reforma a sistemului judiciar si ca a tinut cont de notele pe care acestia i le-au transmis, vineri seara, printr-un document. Referindu-se la noile declaratii de avere si interese pe care demnitarii trebuie sa le completeze, Monica Macovei a precizat ca "in principiu, institutia care va controla aceste declaratii nu va prelua rolul procurorilor si al justitiei, ci va efectua primele verificari, pe baza sesizarilor".

    PLAN DE ACTIUNI
    Planul de actiune pentru aplicarea strategiei de combatere a coruptiei prevede:

  • elaborarea, pana in luna iunie, a unei legi care sa reglementeze modul de atribuire a contractelor de finantare nerambursabila din fondurile publice si reglementarea, in cel mult trei luni, a modului de alocare a fondurilor publice pentru publicitate.
  • revizuirea pana la sfarsitul anului a reglementarilor privind finantarea partidelor politice prin reanalizarea plafoanelor de cheltuieli pentru candidati, in functie de numarul de locuitori ai localitatilor sau sectoarelor pentru care candideaza si prin transparenta conturilor in care se fac donatii catre partide.
  • modificarea unor acte normative cum sunt cele privind falimentul, pana in iulie 2005, evaziunea fiscala, reesalonarile si scutirile de plata a taxelor, pana in mai 2005, si legislatia care restrictioneaza accesul la informatiile de interes public, pana in iunie 2006.
  • modificarea, pana in septembrie 2005, a legislatiei pentru asigurarea independentei procurorului, prin stabilirea unor criterii obiective pentru repartizarea cauzelor catre procurori, restrictionarea posibilitatilor de redistribuire a dosarelor sau de preluare a acestora pe linie ierarhica la cazuri expres si limitativ prevazute de lege, introducerea posibilitatii procurorului de a contesta masura de redistribuire a procurorului ierarhic superior la Consiliul Superior al Magistraturii, in cadrul procedurii de verificare a conduitei magistratilor.
  • anual, incepand cu iunie 2006, vor fi publicate listele donatorilor si a sumelor acordate partidelor politice, urmand ca, pana in iunie 2006, sa fie revizuite conditiile de achizitii publice in sensul armonizarii acestora cu directivele UE.
  • reglementarea mecanismelor de verificare a declaratiilor de avere si de interese, precum si a regimului de sanctiuni, pana in mai 2005.
  • ACCES
    Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a anuntat sambata ca procurorii PNA ar putea avea in viitor acces la bazele de date ale serviciilor secrete pentru eliminarea procedurilor de durata a solicitarilor de informatii transmise prin corespondenta. Ea a spus ca in acest fel se incearca eliminarea "scurt-circuitelor", mai ales ca serviciile secrete au dat si vor da astfel de informatii. Aceasta cu atat mai mult cu cat in viitor lupta anticoruptie va fi introdusa in strategia de aparare nationala. "E bine sa existe un contact rapid, un acces rapid la aceste date, mai ales ca acestea sunt doar informatii care trebuie apoi transformate in probe", a spus Ministrul Macovei. Transformarea in probe, a adaugat Monica Macovei, trebuie facuta temeinic, deoarece nu se doreste "acuzarea unor persoane in cadrul unui hei-rup general, de genulI hai sa luptam cu coruptia fara probe si fara sa ne fie respectate drepturile". "E rolul procurorilor sa fundamenteze informatiile, sa le documenteze, dupa care decid daca le arunca la cos sau nu. Dar accesul lor la informatii trebuie sa fie rapid", a conchis ministrul Justitiei.

    ×