"Nu înţeleg ce doreşte domnul Băsescu şi, sincer să fiu, nu mă mai interesează, pentru că este propagandă pentru proşti. Proşti sunt puţini în ţara asta, în ciuda a ce crede domnul Băsescu", a precizat Antonescu.
El a declarat că nu ştie dacă şeful statului a fost explicit atunci când a propus moratoriul.
"Mie mi se pare că este în continuare un număr propagandistic de slabă calitate. Ce moratoriu doreşte? Doreşte să nu mai votăm cei din opoziţie? Doreşte să-i votăm toate aberaţiile, ce anume doreşte de la noi?", a spus liderul PNL, potrivit Mediafax.
Antonescu a spus că actuala putere are majoritate şi nu o impiedică nimeni să-şi pună la treabă majoritatea şi să adopte legile.
"Are o majoritate, n-am ocupat Parlamentul, n-am blocat nimic, am încercat şi am spus de atâtea ori să ne menţinem în nişte limite civilizate, să nu tolerăm gesturi de felul celor comise de doamna Roberta Anastase şi de domnul Sever Voinescu, abuzuri, modificări, modificări pe picior ale Regulamentului, dar, una peste alta, nu-i impiedică nimeni să-şi pună la treabă majoritatea şi să adopte legi", a conchis Crin Antonescu.
Citește pe Antena3.ro