Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, dupa discursul presedintelui in plenul reunit al Parlamentului pe tema suspendarii, ca seful statului nu a spus "nimic nou", iar convingerea sa este ca acesta "nu a spus adevarul romanilor".
"Cred ca nu am auzit nimic nou astazi, nici in propunerea de suspendare, in documentul de suspendare pe care 154 de parlamentari ai Romaniei, intre care ma numar, au prezentat-o si nici in cuvantul, in pledoaria, in intervetia de astazi a presedintelui. Sunt puncte de vedere care se cunosc de multa vreme, ele au fost, daca vreti, sistematizate, recapitulate", a afirmat Antonescu.
Liderul PNL a precizat ca vineri probabil vor fi dezvoltate cele mai multe pozitii in cadrul dezbaterilor pe tema suspendarii presedintelui Traian Basescu.
"Cel mai semnificativ pasaj din pledoaria presedintelui este acela in care a pretins ca a spus adevarul romanilor. Convingerea mea este ca nu a spus adevarul romanilor si probabil ca in dezbaterea de vineri aceste pozitii vor fi din nou dezvoltate si argumentate", a mai afirmat Antonescu.
Presedintele Senatului s-a referit si la propunerea lui Traian Basescu privind organizarea unui referendum comun atat pentru modificarea Constitutiei, cat si pentru demiterea presedintelui. "Este din nou aceeasi incercare a presedintelui de a lega, de a comasa, de a conditiona doua teme cu totul distincte", a spus Antonescu, precizand ca i se pare "evident" faptul ca reprezinta o incercare de abatere de la tema initiala a discutiei.