x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Cota progresivă anunţată de Vlădescu confirmă că Guvernul a pierdut orice busolă

Antonescu: Cota progresivă anunţată de Vlădescu confirmă că Guvernul a pierdut orice busolă

13 Iul 2010   •   00:00

Comentând declaraţiile ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, potrivit căruia de la 1 ianuarie 2011 România ar trebui să treacă la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor, inclusiv a tuturor pensiilor, Crin Antonescu a susţinut că acest anunţ nu este decât confirmarea unui lucru spus mai demult de liberal: "Guvernul a piedut orice busolă, orice cârmă, orice direcţie".

"Nu e decât confirmarea unui lucru pe care noi l-am spus mai demult, că actualul Guvern a pierdut orice busolă, orice cârmă, orice direcţie. La 6 mai, Traian Băsescu vorbea despre sacrificiul sever pe care trebuie să-l facă bugetarii şi pensionarii pentru ca mediul de afaceri, economia reală, cota unică, TVA să fie menţinute relativ scăzute. După ce am asistat la mărirea de pe o zi pe alta şi cu aproape 25% din valoarea sa a TVA, acum vedem la domnul Vlădescu revenirea cu ideea că nu se mai poate susţine nici cota unică. Ştiţi care e poziţia noastră", a declarat Antonescu.

Antonescu a mai afirmat că declaraţiile pe care Sebastian Vlădescu, Emil Boc, "alţi domni şi doamne din Guvern sau de pe lângă Guvern le vor mai face" nu subliniază decât "gradul de iresponsabilitate la care aceşti oameni care conduc România în vremuri grele au ajuns".

Liderul PNL a reamintit că, încă din campania prezidenţială,  el a pus în discuţie nevoia ca "Guvernul să examineze foarte serios menţinerea principiului cotei unice şi scăderea ei la 10%".
"Cred şi azi, cu atât mai mult în raport cu situaţia în care ne aflăm, că economia trebuie stimulată în primul rând cu acest mijloc, iar faptul că ţări din jurul nostru - Bulgaria, Ungaria - fac acest lucru arată că nu e o fantezie. Fantezie sunt poveştile domnului Vlădescu", a spus Antonescu.

×
Subiecte în articol: politic