x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu, după şedinţa USL: Proiectul privind Roşia Montană va fi respins

Antonescu, după şedinţa USL: Proiectul privind Roşia Montană va fi respins

11 Noi 2013   •   13:06
Antonescu, după şedinţa USL: Proiectul privind Roşia Montană va fi respins
Sursa foto: Raul Stef/Intact Images

Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat, astăzi, după şedinţa USL, că se va da raport de respingere la proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană. Antonescu a precizat că, în şedinţa USL, s-a ajuns la consens în acest sens.

"Pentru comisia specială care azi îşi va da obştescul sfârşit şi va da vot final... principiul este următorul: raport de respingere pentru actualul proiect al Guvernului şi în concluzii se vor face câteva recomandări majore pentru constituirea unui cadru legislativ", a anunţat Antonescu.

"Acest proiect va fi respins", a mai spus preşedintele PNL, care a precizat că o nouă lege va stabili criterii generale pentru exploatările viitoare

La şedinţa USL a fost prezent şi preşedintele Comisiei parlamentare privind Roşia Montană, senatorul PSD Darius Vâlcov.

Comisia va da votul luni, la ora 18.00.

×