x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Faptul că Botiş a trebuit să discute înainte cu Băsescu reduce din onorabilitatea demisiei

Antonescu: Faptul că Botiş a trebuit să discute înainte cu Băsescu reduce din onorabilitatea demisiei

20 Apr 2011   •   12:39

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că este de salutat gestul lui Ioan Botiş, adăugând totuşi că discuţia pe care acesta a precizat că a trebuit să o poarte cu Traian Băsescu înainte de a pleca de la Ministerul Muncii reduce din onorabilitatea gestului.

"Cred că este de remarcat aici faptul că situaţia în urma căreia ministrul Botiş ar trebui să demisioneze nu este una izolată, e o întreagă colecţie de astfel de situaţii în ceea ce priveşte diverşi demnitari ai PDL şi aceasta este reţetă de construcţie a acestui partid. Faptul că domnul Botiş, în mod singular, totuşi în urma acestor dezvăluiri a ales să demisioneze, este unul de salutat şi probabil că, dincolo de acest gest, ar trebui să reţinem un succes al presei de investigaţie în această privinţă", a afirmat, la Antena 3, preşedintele PNL.

Antonescu a comentat şi discuţia lui Botiş cu Traian Băsescu. "Cred că ne-am lămurit demult că avem un preşedinte care nu e dispus în niciun fel să respecte nici măcar aparenţele, un preşedinte care se amestecă şi în treburile guvernului, şi în treburile partidului de guvernământ, iar faptul că domnul Botiş a trebuit să aibă întrevederi cu preşedintele până să ia decizia demisiei reduce din onorabilitatea gestului său. Probabil deci că nu ne aflăm chiar în faţa unui gest de onoare, probabil că ne aflăm în faţa unei decizii a lui Traian Băsescu într-un domeniu, într-o speţă în care preşedintele ţării chiar nu are de-a face", a susţinut liderul PNL.

×