Solicitat să răspundă propunerii avansate de preşedintele PSD, Victor Ponta, de a elabora un buget alternativ al opoziţiei, Antonescu a spus: "Vom discuta acum, la Birou. Eu nu cred însă că este posibil, din mai multe motive: pe de o parte pentru că avem, probabil, viziuni diferite fundamental asupra bugetului şi mai cu seamă pentru faptul că, pur şi simplu, un buget alternativ nu se poate face în lipsa tuturor datelor reale pe care cineva, când guvernează, le are la dispoziţie".
El a adăugat că propunerea lui Ponta va fi dicutată în Biroul Politic Central al PNL şi comunicată social-democraţilor.
"O să discutăm însă acest lucru şi sigur că o să-l comunicăm celor din PSD", a spus Antonescu, citat de Mediafax.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a transmis, miercuri, o scrisoare către liderul PNL, Crin Antonescu, şi catre Daniel Constantin, liderul PC, în care propune crearea unui buget alternativ de catre opoziţie şi ca discuţiile pe această temă să aibă loc luni.
"Vă adresez invitaţia de a dedica întâlnirea obişnuită a partidelor noastre de lunea viitoare, 6 decembrie, unui obiectiv foarte concret şi urgent, respectiv legea bugetului. Am primit din partea Comitetului Executiv Naţional al PSD mandat pentru a lucra, împreună cu dumneavoastră, pe datele macroeconomice pe care Guvernul le pune în prezent la dispoziţie şi pentru a realiza o gândire comună a bugetului pe anul 2011. Este obligaţia noastră, ca partide de opoziţie, nu doar să aducem amendamente şi critici la proiectul propus de către actuala putere, dar să şi conturăm o oferta alternativă", scrie Ponta.
Citește pe Antena3.ro