x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Nu suntem interesaţi de guvern de uniune, corupţia şi clientela PDL ar rămâne la putere

Antonescu: Nu suntem interesaţi de guvern de uniune, corupţia şi clientela PDL ar rămâne la putere

15 Iul 2010   •   00:00

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Târgovişte, că liberalii nu sunt interesanţi de ideea unui Guvern de uniune naţională pentru că orice Executiv din care democrat liberalii ar face parte ar însemna menţinerea la putere a grupurilor de interese, corupţiei şi clientelei PDL.

Declaraţia lui Antonescu, făcută cu prilejul şedinţei Delegaţiei Permanente a filialei Dâmboviţa a liberalilor, desfăşurată la sediul organizaţiei judeţene din Târgovişte, vine după ce presa a relatat că liderul PDL Sorin Frunzăverde a lansat ideea unui guvern de uniune naţională.

"Nu suntem interesaţi de o asemenea ipoteză pentru că aşa cum e structura de putere în acest moment a PDL orice Guvern din care şi PDL ar face parte ar însemna menţinerea cel puţin a unuia dintre grupurile de interese, dintre grupurile de corupţie, dintre grupurile de clientelă din PDL, ceea ce ar contamina întreaga guvernare", a declarat Crin Antonescu, menţionând că din delcaraţia lui Frunzăverde reiese că lideri democrat liberali recunosc eşecul Guvernului Boc.

",Este o declaraţie interesantă. Eu interpretez declaraţia lui Sorin Frunzăverde ca pe expresia conştiinţei pe care un fruntaş al Partidului Democrat o are că actualul Guvern, actualul sistem de putere din jurul PDL şi al preşedintelui Băsescu a eşuat şi nu este capabil, evident, în acest moment să conducă ţara în condiţii de criză. Sorin Frunzăverde nu vorbeşte nici despre remanieri, nici măcar despre o schimbare de Guvern la nivelul aceleiaşi majorităţi, vorbeşte despre un Guvern de uniune naţională, ce înseamnă, admite că aşa nu se mai poate, că PDL s-a arătat incapabil să guverneze ţara în folosul ţării şi nu al său şi al clientelei sale", a mai precizat Crin Antonescu.

Tot joi, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că propunerea lui Sorin Frunzăverde referitoare la constituirea unui guvern de uniune naţională, fără a parcurge etapele intermediare, este una hazardată şi nu se bazează măcar pe o minimă susţinere în cadrul propriului partid.

"În primul rând domnul Frunzăverde să îl întrebe pe domnul Băsescu, fac parte din acelaşi partid, dacă are de gând să mai susţină actualul guvern sau nu, iar, după aceea, se poate discuta despre o reaşezare a formulei de guvernare în România în funcţie şi de răspunsul opoziţiei, şi opoziţia trebuie să fie interesată. Aici răspunsurile sunt relativ divergente între PSD şi PNL", aprecizat senatorul PSD.

El a arătat că atunci când este vorba despre un eşec al actualei puteri, un eşec politic, economic, social moral, şi despre o guvernare eşuată, primul gest care trebuie să fie făcut într-o democraţie este să se acorde opoziţiei şansa de a face mai bine şi de a face diferit.

Geoană a spus că propunerea lui Frunzăverde pare mai degrabă una "de salon, menită să salveze ce se mai poate salva din reputaţia distrusă a actualei puteri".

×
Subiecte în articol: politic