x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Ponta, mai puternic decât Tăriceanu! Ce spune liderul PNL despre o finală Antonescu - Tăriceanu, la prezidenţiale

Antonescu: Ponta, mai puternic decât Tăriceanu! Ce spune liderul PNL despre o finală Antonescu - Tăriceanu, la prezidenţiale

27 Feb 2014   •   12:19
Antonescu: Ponta, mai puternic decât Tăriceanu! Ce spune liderul PNL despre o finală Antonescu - Tăriceanu, la prezidenţiale
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, la Palatul Parlamentului că PNL nu se rupe şi că noul partid pe care vrea să-l înfiinţeze Călin Popescu Tăriceanu, Partidul Reformator Liberal, nu va avea niciun rol, dar că este posibil ca unii parlamentari să se alăture proiectului fostului premier.

"Partidul Naţional Liberal nu se rupe, însă unii parlamentari ar putea pleca cu domnul Tăriceanu", a declarat Tăriceanu, care a precizat că "este o situaţie jalnică, jenantă, iar acest nou partid nu va avea niciun rol".

"Nici nu-mi imaginam că domnul Tăriceanu se va punea într-o asemenea situaţie", a continuat preşedintele PNL.

Liderul liberal a ţinut însă să precizeze că s-ar bucura în cazul unei finale Antonescu-Tăriceanu, la alegerile prezidenţiale.

"Dacă e vorba de mine, în situaţie de candidat, şi de domnul Tăriceanu - candidat al USD, ar fi un lucru foarte frumos ca eu şi domnul Tăriceanu să fim în finală. Asta ar fi o dovadă de forţă a PNL, cum nici partidul domnului Putin n-a dovedit în Rusia. Sigur ar fi frumos. După părerea mea, însă, Victor Ponta este un om politic mai puternic decât domnul Tăriceanu", a mai spus Antonescu.

Senatorul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, aseară, în emisiunea "Sinteza Zilei", la Antena 3, că numele noii formaţiuni liberale pe care o va înfiinţa va fi Partidul Reformator Liberal şi că anunţul oficial în acest sens îl va face în cursul acestei zile.



×