x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ardealul îl susţine pe Orban ca să scape de Buşoi

Ardealul îl susţine pe Orban ca să scape de Buşoi

de Sînziana Duţă    |    24 Apr 2017   •   11:20
Ardealul îl susţine pe Orban ca să scape de Buşoi
Sursa foto: DIANA OROS

Cu mai puțin de două luni rămase până la Congres, mulţi dintre liberali nu au renunțat la ideea de a-l împinge pe Ilie Bolojan în fruntea partidului. Primarul din Oradea va da miercuri un răspuns, însă cel mai probabil acesta va spune pas candidaturii. În acest caz, liderii PNL din Ardeal se vor regrupa în spatele lui Ludovic Orban, văzut drept soluţia salvatoare în faţa „cooperativei” reprezentate de Cristian Buşoi.

Vasile Blaga și Alina Gorghiu au încercat pe ultima sută de metri unificarea filia­lelor din Ardeal în jurul lui Ilie Bolojan, într-o ședință convocată la Cluj la finalul săptămânii trecute. Conform unor surse liberale, strategia celor doi foști copreședinți miza pe faptul că fostul ministru Cătălin Predoiu se va retrage din cursă pentru a se alătura nucleului care îl sprijină pe actualul primar din Oradea. Tabăra Blaga – Gorghiu ar fi vrut să îl convingă şi pe Ludovic Orban să facă echipă cu Bolojan și să accepte un post de prim-vicepreședinte, însă planul n-a avut prea mulţi sorţi de izbândă. Orban vrea cu orice preţ şefia PNL, pe care a ratat-o în 2014, după intervenţia decisivă a preşedintelui Klaus Iohannis în favoarea Alinei Gorghiu.

 

Vechii PDL-iști îl vor pe Ilie Bolojan

Potrivit acelorași surse, Ilie Bolojan le-ar fi promis liberalilor prezenți vineri la Cluj că le va da un răspuns după şedinţa de miercuri a filialei judeţene. O eventuală candidatură a lui Bolojan ar fi sprijinită de majoritatea liderilor din vechiul PDL, însă acesta a spus recent că nu este interesat de șefia PNL pentru că „ u n partid nu se poa- te con- duce d i n Oradea”, vizând mai degrabă un post de europarlamentar. Dacă Alina Gorghiu și Vasile Blaga ar reuși să îl convingă să intre în cursă, Ilie Bolojan ar avea garantată susținerea filialelor din Arad, Bihor, Satu Mare, Bistrița, Alba și Brașov. Clujul, cea mai puternică filială din Ardeal, nu și-a exprimat susținerea pentru niciunul dintre candidați, Emil Boc nefiind prezent la întâlnire. Liberalii ardeleni au decis însă că nu-l vor susţine sub nicio formă pe Cristian Buşoi, văzut drept reprezentantul „cooperativei” din PNL, iar în cazul în care Bolojan va spune „pas”, Ardealul va merge pe mâna lui Ludovic Orban.

 

Predoiu, „to be elected”

Fără susținerea lui Vasile Blaga şi a vechilor pedelişti, șansele lui Cătălin Predoiu la Congresul din 17 iunie par aproape inexistente. Surse din PNL susţin că Predoiu ar fi promis la Cluj că se va retrage în favoarea lui Ilie Bolojan dacă acesta va candida. Cu toate acestea, fostul ministru al Justiţiei a infirmat categoric informaţia. „Cu cât mai mult vorbesc ei mincinos despre presupusa mea retragere din cursă, cu atât mai fermă e hotărârea mea să candidez ca să câștig competiția!” și „retragerea mea - fake news! candidatura mea - știre corectă! Dincolo de aceste „jocuri de campanie”, pun și eu o întrebare: dacă n-am șanse reale, de ce vor, totuși, unii, să mă retrag?”, a scris Predoiu pe Facebook.

 

Eu aş cere să ne declarăm toţi liderii afacerile cu PSD, care sunt şi care au. Ar fi interesant. Este normal să vedem de ce contra PSD se ridică atât de puţini lideri, sunt lideri ai partidului care au uitat de PSD, şi nu mă refer doar la centru. Cătălin Predoiu, deputat PNL

 

Robu, Hava, Flutur și Buda, reconfirmați în funcții

Reconfirmați în funcțiile de președinte al PNL Timiș, respectiv PNL Alba, Nicolae Robu și Mircea Hava au trimis săgeți otrăvite către liberali. După câștigarea alegerilor interne, Robu a spus că bucuria sa este „umbrită” de „unele întâmplări lipsite de fairplay'' din partea adversarilor săi din PNL Timiș, care au lovit în onoarea lui „așa cum niciun PSD-ist nu a făcut-o”. În Alba, Mircea Hava a fost reales fără emoţii, prilej pentru critici dure la adresa conduce­rii centrale - „acea cooperativă care lucreaza foarte bine, oblăduită de preşedinta noastră interimară, ca să se realeagă ei”. Hava se află de 23 de ani în fruntea filialei judeţene, conducând PD, PDL, şi acum PNL. Alegeri interne, însă cu scandal, au avut loc și în filialele din Iași şi Vaslui. După cinci ore de dezbatere și tensiuni, la Iași s-a luat decizia organizării unui al doilea tur de scrutin între deputatul Marius Bodea şi Dorin Dobrincu. La Vaslui, deputatul Daniel Olte­anu a contestat alegerea fostului senator Nelu Tătaru, părăsind sala, alături de alte câteva zeci de liberali. La Suceava, a fost recon­firmat în fruntea organizaţiei judeţene Gheorghe Flutur, iar la Cluj - europarlamentarul Daniel Buda.

×