Ministrul Apărării Gabriel Leş face dezvăluiri incendiare despre culisele prelungirii mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării (SMAp). Ministrul spune că l-a contactat pe Klaus Iohannis pentru a discuta despre noua propunere pentru conducerea SMAp, dar i s-a răspuns că preşedintele este ocupat. Leş promite să aducă lucrurile în matca legală.
Gabriel Leş a adus ieri câteva precizări legate de şefia SMAp, susţinând că în spațiul public au fost vehiculate “argumente și informații false”. Astfel, ministrul Apărării spune că nu a mers cu propunerea de şef al SMAp în plic, ci a solicitat avizul CSAT pentru a numi un general al armatei române cu recunoaștere internațională în poziția de șef al Statului Major al Forțelor Terestre, urmând ulterior să emită ordinul de ministru aferent. “Numai după aceste etape preliminare propunerea putea fi înaintată către președinte spre emiterea decretului de numire, aceasta fiind pasul procedural final. Președintele a respins în mod reflex, fără argumente, solicitarea inițială (care este în fapt apanajul ministrului), anulând întregul eșafodaj pe care se întemeia procedura legală de numire”, a explicat Leş, pe pagina sa de Facebook.
El a respins acuzaţiile privind lipsa unui dialog între cei implicaţi în procedura de numire a noului şef al SMAp.” Vă pot spune, ca am avut numeroase inițiative de a dialoga pe această temă cu Palatul Cotroceni. (...) Concret, l-am contactat direct, și din timp, pe președinte pentru a discuta deschis, spre a avea perspectiva domniei sale asupra problemei, însă reacția a venit prompt: «Președintele este Ocupat!», susţine ministrul Apărării.
Gabriel Leş acuză o acţiune coordonată, din care preşedintele să obţină un câştig electoral. “Privind retrospectiv este limpede că s-a încercat o ambuscadă, care să genereze profit în plan mediatic, electoral, însă din fericire am la dispoziție căile legale pentru a readuce lucrurile în matca lor legală. Îmi asum totuși vina de a fi mizat pe faptul că președintele nu-și va permite să abordeze domeniul apărării și securității în cheie pur electorală”, afirmă ministrul.
El a explicat că, în cazul prelungirii cu un an a mandatului lui Nicolae Ciucă la șefia SMAp, procedura este aceeaşi ca şi la numire: ministrul Apărării propune şi prim-ministrul avizează. “Cred că este absolut evident că rolul CSAT în această procedură a fost la rându-i viciat, președintele făcând informarea exclusiv la televizor și nu în cadrul ședinței Consiliului așa cum o cere legea și regulamentele de funcționare”, acuză ministrul Apărării. El aminteşte că a trimis toate documentele care intrau pe ordinea de zi cu 10 zile înainte, astfel că dacă ar fi existat un minimal deziderat pentru soluționarea problemei, Iohannis şi consilierii săi ar fi putut avea obiecții sau cere clarificări, în timp util.
Gabriel Leş este nemulţumit şi de prestaţia reprezentantului MApN, secretar CSAT, care are rolul de a verifica conformitatea procedurii și documentelor ce intră pe ordinea de zi. “Înțeleg că domnia sa nu și-a făcut datoria, pentru că nu a semnalat niciuna dintre așa-zisele probleme de legalitate invocate de președinte. Ori, aceste probleme în fapt nu există, iar președintele a tratat situația exclusiv politic, în detrimentul celor mai elementare norme juridice”, a conchis ministrul Apărării.
Propunerea ministrului Leş pentru şefia SMAp a fost Dumitru Scarlat, reprezentantul militar al României la NATO şi UE. Pentru ca acesta să poată ocupa funcţia, trebuia să fie şef de Stat Major al unei categorii de forţă şi s-a propus mutarea sa în funcţia de şef al Statului Major al Forţelor Terestre.
Decret atacat în instanţă
Executivul va ataca în contencios administrativ decretul preşedintelui Klaus Iohannis prin care a prelungit cu un an mandatul şefului Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, susţin surse guvernamentale. Sesizarea ar urma să fie depusă în instanţă cel mai probabil în cursul zilei de astăzi. Preşedintele Klaus Iohannis a respins în şedinţa CSAT propunerea făcută de MApN pentru funcţia de şef al Statului Major al Apărării şi a semnat la 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă în această funcţie.